17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialO bancă din Atena a fost ținta unui atac cu bombă

O bancă din Atena a fost ținta unui atac cu bombă

Un atentat cu bombă a avariat filiala unei bănci Eurobank din centrul Atenei, potrivit AFP. O persoană anunțase că o bombă o să explodeze în acea zonă, iar poliția încercuise perimetrul.

Dispozitivul exploziv, plasat într-un rucsac la intrarea în agenție, a fost detonat la puțin timp după ora locală 22:30 (19:30 GMT) după 35 de minute de la apelul telefonic, avariind clădirea și imobile din apropiere, potrivit aceleiași surse.

Atentatele, fără victime, care vizează ținte economice, politice și diplomatice sunt obișnuite în Grecia de câțiva ani, fiind atribuite de către poliție grupurilor de extremă stângă și anarhiste.

Ele sunt adesea revendicate în numele organizațiilor acestor mișcări, în pofida arestării și condamnării la închisoarea a numeroși militanți.

Cele mai citite

Un străin a fost prins în București cu 8 grame cocaină

La data de 29 aprilie 2024, procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus...

Decretele semnate de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 30 aprilie 2024, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2023...
Ultima oră
Pe aceeași temă