33.4 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialConsilierii judeţeni îi cer explicaţii lui Mircea Man

Consilierii judeţeni îi cer explicaţii lui Mircea Man

Membrii Consiliului Judeţean Maramureş cer preşedintelui acestui for, demorcat-liberalul Mircea Man, să explice acuzaţiile de complicitate la cumpărarea de trafic de influenţă formulate de procurorii DNA Oradea. Anchetatorii i-a adus miercuri la cunoştinţă lui Man că este pus sub învinuire, după ce ar fi intervenit, prin intermediul PDL, în numirea unei persoane la conducerea Direcţiei Apelor Someş – Tisa din Cluj-Napoca.


Ce spun consilierii USL

Consilierul judeţean Gabriel Zetea, care este şi secretar executiv al PSD Maramureş a declarat că Mircea Man, prin funcţia pe care o deţine, nu se poate disocia de intervenţia în numirea respectivei lui Flaviu Radu, fost preşedinte al OTPDL Maramureş, în conducerea Direcţiei Apelor Someş-Tisa. Zetea a precizat că „grupul USL de consilieri judeţeni doreşte să afle de la Man dacă suspiciunea DNA este întemeiată”. La rândul său, preşedintele CJ Maramureş susţine că acuzaţiile vor fi greu de probat. În 2010, Mircea Man a mai fost învinuit pentru luare de mită.

 

Cele mai citite

Cum alegi un kit automatizare ușă garaj potrivit pentru locuința ta?

Automatizarea ușii de garaj este una dintre acele soluții care schimbă rapid rutina de zi cu zi. Accesul devine mai comod, ușa poate fi...

Alianță surprinzătoare înainte de Europene! David Popovici profită de colaborarea cu marele său rival

David Popovici ar putea avea un avantaj important la Campionatele Europene de la Paris după perioada de pregătire desfășurată alături de campionul olimpic chinez...

Real Madrid pierde două talente dintr-un foc! Fulham plătește 50 de milioane de euro

Fulham a oficializat transferurile lui Gonzalo Garcia și Cesar Palacios de la Real Madrid, într-o mutare care îi aduce pe cei doi tineri spanioli...
Ultima oră
Pe aceeași temă