Pornind de la specializarea de antrenor personal, Valentin Vasile a ajuns să creeze un program complex, care prin mișcare și nutriție ne ajută să învățăm deprinderile unui stil de viață sănătos.
Experiențele personale, dar și cele acumulate de la cei care i-au solicitat sprijinul sunt redate în volumele „Stil de viață, nu dietă!“ și „Confesiunea unui nutriționist. Mecanismele interioare ale slăbitului“, ambele apărute la Editura Curtea Veche. Despre deprinderi, ieșirea din zona de confort și puterea de a nu-i judeca pe ceilalți discutăm cu Valentin Vasile.
RL: Cum ați ajuns la conceptul programului „Revvolution“?
Valentin Vasile: Ca specializare, sunt antrenor personal și specialist în nutriție sportivă. După ce am încercat mai multe sporturi și nu a mers, din diverse motive – că nu eram bun la ele, că nu-mi plăceau, că nu aveam caracteristicile fizice necesare –, am început să fac fitness. Mi-a plăcut, m-am certificat ca instructor de fitness la Federația de Culturism și Fitness și, cu această certificare, am dat examen la Școala Națională de Antrenori, o facultate de doi ani, în sine. După doi ani aici, te califici ca asistent antrenor și apoi, după încă un an la aceeași școală – un fel de masterat –, îți iei diploma de antrenor de fitness. După aceea există tot felul de gradații pentru care dai examene, cinci grade, pe care poți să le susții la fiecare doi ani și te certifici ca senior antrenor. Am parcurs toate aceste grade. Principiile de antrenament sunt foarte multe și foarte complexe și atunci este important să-ți completezi studiile cu alte cursuri, certificări, specializări. Am obținut multe certificări în diferite discipline ale fitness–ului. Deoarece arta de remodelare corporală este strict legată de nutriție sportivă și cum în România nu există decât o secție de nutriție, boli metabolice, diabetologie la Medicină, am urmat în SUA International Science Sport Association, care m-a certificat pe nutriție sportivă.
Teoriile în domeniul nutriției se schimbă foarte repede. Ceea ce era valabil acum 10 ani astăzi nu mai este. Cât de dificil e să faci un astfel de program, validat științific?
Într-adevăr, informațiile în acest domeniu sunt extrem de multe în mediul online, în presă etc., și există foarte multe teorii, de aceea se și spune că informația nevalidată științific este doar o opinie. Trebuie să existe o bază științifică solidă atunci când vorbim de efectul unui aliment. Sigur, industria are interesul ei în a-și promova produsele și este foarte mult marketing. Sunt companii care încearcă să influențeze cumva consumul și buge-tează anumite date științifice, tot felul de cercetări, de exemplu, faptul că îndulcitorii artificiali nu conțin calorii. Dar acest studiu a fost plătit tocmai de o companie producătoare de îndulcitori… Nu au calorii, într-adevăr, dar efectul asupra organismului este agresiv, devastator, nesănătos. De aceea este foarte important să găsim și să folosim informația corectă.
Pentru că am certificare pe nutriție sportivă în afară, există anumite platforme cu circuit închis care se adresează doar celor specializați. Există o bibliotecă cu multă informație științifică la care avem acces doar cei cu studii în domeniu.
Revenind la conceputul „Revvolution“, pentru că eu sunt antrenor personal și cred într-o abordare personalizată, mi-am dat seama că nu poți crea un program de alimentație sau de antrenament general care să se aplice în aceeași măsură tuturor. Suntem foarte diferiți, avem o amprentă unică, avem un ADN unic. Sunt foarte multe aspecte care trebuie luate în calcul, de la istoricul medical până la intoleranțe și tot felul de afecțiuni metabolice. Sigur, există și o zonă care merge spre nutriția medicală și atunci noi, specialiștii pe nutriție sportivă, avem obligația să trimitem către medicina nutrițională aceste situații de sănătate a organismului.
Lucrăm cu persoane care sunt clinic sănătoase, iar anu-mi-te dezechilibre, de exemplu lipsa unor vitamine, certificate în urma unor analize medicale, le putem corecta prin alimentație. Trebuie per-so-nalizat programul pentru că obiectivul fiecăruia din-tre noi este diferit, pentru că biotipul genetic este diferit.
“Este important să ne implicăm în a educa, a explica și a forma mentalități sănătoase. Persoana care vine la noi se transformă repede într-un ambasador al unui stil de viață sănătos.“
Material vorbind, deschiderea centrului ce a însemnat?
Nu a fost ușor, dar în cei 20 de ani în care am lucrat ca antrenor personal am economisit ceva și așa am pornit pe acest drum. Treptat, am început să-mi dau seama că mi-ar plăcea să ajut mai multe persoane într-un timp mai scurt și așa mi-a venit ideea cărții „Stil de viață, nu dietă!“, apoi dorința de creare a unui program de grup. Sigur, nutriția se creează pe individ, toate măsurătorile se fac individual, fiecare persoană în parte are un dosar, singura componentă comună fiind partea de mișcare. Dar chiar și aici se face o evaluare a nivelului de efort în baza istoricului sportiv sau de mișcare al fiecărei persoane. Dacă e sedentar, nu a mai făcut mișcare de 10 ani, atunci îl direcționăm către o clasă foarte ușoară unde învățăm mișcarea corectă, facem pregătirea articulațiilor pentru mișcare și activăm musculatura, o pregătim pentru exerciții progresiv, prin adaptabilitate la efort și, prin activitate fizică progresivă și treptată, îmbunătățim starea organismului.
Când vine prima dată o persoană la centru ce-i spuneți?
Obiectivul fiecăruia dintre noi este personal. Cineva vrea să slăbească 5 kg, altcineva 10, altă persoană este în regulă cu felul în care se simte și arată și vrea să-și îmbunătățească sănătatea organismului, calitatea vieții, să mănânce mai echilibrat, să combine mai corect alimentele și să aibă mai multă energie. Și atunci pentru fiecare în parte există o abordare diferită. Primul pas este să creăm dosarul fiecăruia, cu recomandarea unui set de analize pe care trebuie să-l facă și, în urma citirii analizelor, a unui interviu de evaluare a istoricului personal – medical, de mișcare, alimente pe care nu le putem mânca pentru că nu ne plac etc. – stabilim programul. Trebuie să venim cu o abordare foarte prietenoasă, potrivită fiecăruia. Se creează fișa personală și programul de alimentație. Apoi, în urma primei ședințe de evaluare a nivelului de efort, fiecare este repartizat într-o anumită clasă sau grup. Există un grup fix de șapte până la 15 persoane, cu doi antrenori permanenți, unde unul explică mișcarea și al doilea corectează, încurajează, motivează.
Câți oameni vin la centru?
Lunar sunt cam 200 de persoane. Iar noi suntem o echipă de 15 specialiști foarte buni, pasionați, implicați – șase antrenori, doi nutriționiști, un psiholog. Există o componentă de psihonutriție, foarte importantă, ce include modul în care gestionăm aceste mecanisme ale obiceiului alimentar, poftă de dulce etc. Avem parte apoi de învățarea corectă a mișcării, partea de mobilitate pe care se lucrează, calități motrice, rezistență.
De câte ori trebuie să facem sport pe săptămână pentru a ne atinge scopul?
La început este bine de două ori pe săptămână, iar după ce se îmbunătățește condiția fizică se poate stabili un program de trei ori pe săptămână. Fiecare ședință este diferită, nu există două ședințe de antrenament identice, se configurează de fiecare dată alte mișcări, lucrăm cu diferite instrumente care ne ajută să învățăm să facem corect mișcarea – egalizator, de exemplu, un dispozitiv ce ne ajută să facem corect mersul fandat, cum să punem mai puțină presiune pe articulații în momentul în care facem mișcarea, ca efect de pregătire a articulațiilor. De multe ori forța articulațiilor este mai mică decât forța musculară și atunci avem tendința să ducem mișcarea la un nivel superior, ceea ce nu face bine articulațiilor. Ne concentrăm foarte mult pe forma corectă a mișcării, ne axăm pe mișcări simple, care se pot executa ușor la început, pentru a construi elemente mai complexe pe parcurs.
În ce măsură feedback-urile celor care vin la „Revvolution“ vă influențează în abordarea programului?
Ele sunt foarte importante deoarece ne-au ajutat să aducem programul la nivelul la care este acum, să-l îmbunătățim pe parcurs, să venim înspre nevoile tuturor participanților pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivul. Sigur, dacă mă întorc la începuturi, față de complexitatea la care este acum, programul a crescut, am îmbunătățit mult învățând și din greșeli și din reușite, adică din feedback–urile primite. Avem un forum al programului unde chiar și cei care vin o singură lună sunt incluși. Este o comunitate închisă unde se dau sfaturi, unde se găsesc ultimele date știițifice din domeniu, avem un seminar de psihonutriție, de logistică a nutriției, ne ajutăm cu sfaturi chiar și despre locurile în care găsim anumite alimente etc.
Pare ușor la nivel teoretic; practic cum se realizează?
Sunt obiceiuri înrădăcinate de ani de zile și este într-adevăr greu să renunțăm la ele, să le înlocuim cu altele, foarte diferite. Necesită voință, implicare, informație, să înțelegem de ce trebuie să le facem, cu ce ne ajută, să ieșim din zona de confort, ceea ce nu este deloc ușor. Este important să ne implicăm în a educa, a explica și a forma mentalități sănătoase. Persoana care vine la noi se transformă repede într-un ambasador al unui stil de viață sănătos. Nimic nu ne poate convinge mai bine decât puterea exemplului, și faptul că o persoană cunoscută a reușit să facă aceste schimbări are un efect cu mult mai mare decât o reclamă sau un pliant. Este important însă ca această experiență să fie plăcută, pozitivă, să simți că ceea ce ai făcut este cel mai mare dar pe care ți-l poți face.
Dar nu cumva, trecând dintr-o rutină în alta, devenim rigizi în modul în care trăim?
Am avut și noi în program la început o oarecare rigiditate, niște linii foarte stricte de urmat. Ne-am dat seama că este o abordare nepotrivită. Am plecat cu informația științifică și aplicabilitatea ei întocmai. Această aplicabilitate este bună când mergi la medic și primești o rețetă în care la ore fixe trebuie să iei un medicament timp de trei zile. Această abordare pe termen lung nu funcționează, am învățat și noi în timp acest lucru. Am fost învățați ca la școală, să aplicăm teoreme în practică așa cum scrie la carte. Este o abordare agresivă și, lucrând, am învățat să o facem foarte relaxat, jucăuș. Schimbările se fac prietenos, treptat, cu pași mici, adaptat la nevoile noastre zilnice de timp și de resurse.
"Nu am o dietă fixă. Este foarte important să păstrăm un echilibru, toxicitatea unei substanțe este dată de cantitatea ingerată. Și apa dacă o bem în exces devine otravă pentru organism. Să nu facem excese de niciun fel. Să mâncăm diversificat și complet. Să consumăm din toate grupele de alimente, toată gama de nutrienți, să ne gândim să alcalinizăm pH-ul organismului prin alimentație."
Cât costă o lună la „Revvolution“?
Pe lună, costă 125 euro cu TVA inclusă. Asta înseamnă două antrenamente pe săptămână, ce includ un plan de alimentație personalizat, un ghid de alimentație, seminar de nutriție, logistica ei, seminar de biomecanică a mișcării, o oră cu un specialist psiholog, o jumătate de oră cu un specialist în nutriție și altă jumătate cu un specialist în logistica nutriției, în care se găsesc soluții adaptate fiecărei persoane în parte. Fiecare membru primește acasă un set de exerciții filmate pentru perioada în care nu poate veni sau este în vacanță. Iar orele de antrenament nu sunt bătute în cuie, se pot recupera.
Ați avut și eșecuri?
Sigur că da, și am învățat mult din ele. Eu am pornit nu ca antreprenor în această activitate, ci ca specialist de nutriție sportivă și antrenor personal. Este pasiunea mea, modul meu de viață, și atunci când fac acest lucru îl fac ca și cum ar fi pentru mine. Antreprenoriatul a ve-nit mai târziu, și cu greșeli și cu eșecuri, care s-au trans-format în lecții învățate, ceea ce a însemnat îmbunătățiri continue.
Există persoane care vin de mai mulți ani la „Revvolution“?
Sunt persoane care vin de când am creat programul și care spun că le-a schimbat viața la propriu. S-a creat o comunitate prietenoasă în care ne ajutăm între noi, ne acordăm suport psihologic, ne acceptăm, ne susținem reciproc, ne înțelegem.
Ce vă doriți pentru viitorul apropiat?
Îmi doresc mult să continui această misiune a mea de a ajuta cât mai multe persoane în a-și schimba modul de viață alimentar și sportiv, în a schimba mentalități rigide. Este important să înțelegem că dacă tu te-ai născut cu un metabolism intens, că așa ești construit genetic, nu trebuie să-i judeci pe cei care nu au acest bagaj genetic.
Ce ne împiedică să ducem o viață sănătoasă?
Timpul. Avem mereu lucruri de rezolvat pe care le considerăm mai importante, ne afundăm și ne pierdem în proiecte de viață complicate, uităm de noi și devenim roboți. Pierdem contactul cu noi și cu sinele nostru, cu nevoile noastre, pe care nu ar trebui să le ignorăm. Ele reprezintă modalitatea prin care ne încărcăm bateriile. Și eu fac greșeli și sunt supărat pe mine pentru că pun foarte multă presiune pe mine, ceea ce am și povestit în carte. Imaginea socială, cea de specialist, trebuie să vină cu puterea exemplului, să fiu perfect din multe puncte de vedere, să arăt fizic bine, să am energie mereu, să fiu pozitiv tot timpul pentru că asta promovez. Am devenit prizonierul acestei dorințe, a propriului mod de a gândi. Privându-mă de libertatea de a fi eu, cu slăbiciunile mele, mi-am dat seama că nu pot să rezist în acest fel.
Ce ar trebui să mănânc într-o zi ca să trăiesc sănătos?
Nu am o dietă fixă. Este foarte important să păstrăm un echilibru, toxicitatea unei substanțe este dată de cantitatea ingerată. Și apa dacă o bem în exces devine otravă pentru organism. Să nu facem excese de niciun fel. Să mâncăm diversificat și complet. Să consumăm din toate grupele de alimente, toată gama de nutrienți, să ne gândim să alcalinizăm pH-ul organismului prin alimentație. Să mâncăm și fructe, și legume, și proteine, și apă vie din fructe și legume. Să avem mese mici și dese, trei mese principale și două gustări între mese. E bine să ținem sub control senzația de foame și pofta de dulce în energia organismului pe toată perioada zilei. Când vrem să ne satisfacem mici plăceri culinare să nu ne simțim vinovați, să ne bucurăm de un dulce de casă, care este mai sănătos, unde putem controla puțin ingredientele. Iar masa să fie un ritual în sine, o experiență, nu pe fugă, nu făcând altceva în acest timp. Mă bucur să-mi satisfac câte o plăcere culinară vinovată, dar făcând din ea o bucurie, de pildă o prăjitură specială.
Ultima masă trebuie să fie cu două-trei ore înainte de culcare, nu foarte grea, ușor digerabilă.
Eu am pornit nu ca antreprenor în această activitate, ci ca specialist de nutriție sportivă și antrenor personal. Antreprenoriatul a venit mai târziu, și cu greșeli și cu eșecuri, care s-au transformat în lecții învățate, ceea ce a însemnat îmbunătățiri continue.
CV
Valentin Vasile a urmat studii de biomecanică corporală la Federația Română de Culturism și Fitness și Școala Națională de Antrenori. A dat primele examene la Școala Națională de Antrenori pentru obținerea titlului de Master Trainer în Bodybuilding și Fitness. Apoi, pentru a se certifica pe plan internațional în nutriție pentru pierderea în greutate și nutriție sportivă a absolvit cursurile academiei americane I.S.S.A. (International Sports Sciences Association) și a urmat cursuri specializate la Anatecor și la Școala Națională de Antrenori. A urmat și cursuri de psihologie/ coaching (Process Communication Model). Este certificat în cycling (Schwinn Cycling), body pump, antrenament funcțional (cursurile lui Matthew Griffin și ale Giovannei Ventura), khai-bo (cu Troy Dureh, inventatorul conceptului), antrenamente metabolice (cursuri absolvite la Praga, sub îndrumarea lui Julio Papi și ale Giovannei Ventura), aqua gym (cu Peter Ambjorn).
În 2012 a creat cel mai complex program de remodelare corporală din România care acum se numește REVVOLUTION. În cei 15 ani de experiență ca antrenor personal și specialist în nutriție a colaborat cu numeroase celebrități din România, precum Maia Morgenstern, Maria Lucia Hohan, Andreea Raicu, Sânziana Negru, Roxana Ionescu, Virgil Ianțu, Feli Donose, George Alexandru, dar și cu manageri de top, antreprenori de succes și personalități politice.