8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDecizie controversată. Fost angajat al Chevron, numit consilier la Guvern

Decizie controversată. Fost angajat al Chevron, numit consilier la Guvern

Chiar dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a remarcat în ultimul timp prin atacurile puternice la adresa corporaţiilor, asta nu împiedică propulsarea în poziţii de vârf a unui fost angajat al uneia dintre cele mai hulite multinaţionale din România, Chevron.

Trebuie men­ţionat totuşi că Dragnea a fost un susţinător declarat al proiectului americanilor de la Chevron, care doreau să caute gaze de şist în Vaslui, în ciuda opoziţiei masive a localnicilor.

Printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial, Grindeanu a aprobat numirea lui Cosmin Ghiţă (27 de ani) în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului. Potrivit CV-ului său de pe LinkedIn, tânărul Ghiţă are experienţă în energie, minerit, IT, echipamente medicale şi administraţie publică. La Chevron a lucrat timp de trei ani, în perioada aprilie 2012-martie 2015, pe postul de consilier. Cum a ajuns aici povesteşte chiar el, într-un interviu acordat presei în urmă cu patru ani. Aflat cu o bursă în SUA, la Bates College, a ales să plece în Rusia, într-un schimb de experienţă, aventură care l-a recomandat apoi pentru un stagiu de internship la Ministerul Afacerilor Externe, apoi la Chevron. „Prin 2011, când am venit eu, cei de la Chevron se gândeau la posibilitatea de a deschide un birou în România. Am fost prima persoană la care s-au gândit”, a povestit acesta. De altfel, datele din CV-ul său îi susţin traseul.

După ce a absolvit, în 2004, Şcoala nr. 5 „Corneliu Coposu“ din Capitală, a urmat Şcoala Americană Internaţi­onală din Bucureşti. Între 2008 şi 2012, a învăţat la Bates College din Lewiston, Maine, SUA, unde a studiat Științe Politice și Limba și Cultura Rusă, iar în toamna anului academic 2009-2010 a efectuat un semestru în Sankt Petersburg la Nevsky Institut. Se declară pasionat de energie.

Concernul american Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru operaţiunile din Pungeşti, judeţul Vaslui, în octombrie 2013. Opoziţia vehementă a localnicilor a dus la proteste violente. În cele din urmă, în 2015, Chevron a anunţat că renunţă la activităţile sale. 

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă