-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum a primit UDMR o vilă gratis la Oradea

Cum a primit UDMR o vilă gratis la Oradea

Rozalia Biro, şefa Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai UDMR şi viceprimar al Oradiei, este acuzată de conflict de interese pentru că a închiriat o vilă de 230 metri pătraţi pentru o sumă modică unei fundaţii printre ai cărei membri fondatori se află. Deşi a încălcat contractul, fundaţia condusă de deputatul Petre Lakatos a fost scutită chiar şi de chiria de 150 de lei pe lună. Lakatos este printre contestatarii legislaţiei privind conflictul de interese.

 

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat justiţia în cazul Rozaliei Biro, viceprimar al municipiului Oradea încă din 2001, pentru că a semnat în 2006, în calitate de înlocuitor al primarului, un contract de închiriere a unei clădiri  care în acel moment nici măcar nu se afla în patrimoniul primăriei. Chiria, stabilită în urma unei licitaţii dubioase, este modică – 150 de lei pe lună, plus TVA, timp de 10 ani.

Juniorii UDMR au licitat mai puţin

Potrivit ANI, care s-a sesizat în urma unui articol publicat de presa locală, clădirea-monument istoric a fost închiriată în urma unei licitaţii deschise, fără preselecţie. Pentru a se evita participarea mai multor firme sau persoane la licitaţie, care să ofere un preţ apropiat de cel al pieţei, aceasta a fost anunţată într-un singur cotidian central, la mica publicitate, în 28 decembrie 2005, adică în ultima zi din an în care apărea publicaţia şi când toată lumea se pregătea pentru Revelion. Prin urmare, la licitaţie s-au prezentat doar doi competitori: Fundaţia Partium, care a oferit 150 de lei pe lună plus TVA, şi Asociaţia Tinerilor Maghiari din Oradea, care era dispusă să plătească o chirie de 130 de lei pe lună plus TVA.

Cine conduce Partium

Fundaţia Partium, care a câşti-gat licitaţia în virtutea preţului mai mare oferit, are printre mem-brii fondatori nume cunoscute din UDMR: deputatul Petru Lakatos, Alexandru Kiss, preşedintele UDMR Bihor, Ştefan Pete, consilier la Curtea de Conturi, Adalbert Foldes, şeful Comisiei de Sănătate a UDMR Bihor. Printre cei care au înfiinţat fundaţia se numără însă şi Rozalia Biro, care a semnat contractul de închiriere din partea Primăriei. Mai mult, Rozalia Biro este şi locţiitor al lui Petru Lakatos, preşedintele fundaţiei. Potrivit ANI, viceprimarul s-a aflat în acest fel în conflict de interese.

Contractul a fost încălcat, dar rămâne în vigoare

Contractul de închiriere şi mai ales derularea lui arată, de asemenea, că interesele chiria-şului au fost favorizate. În afara sumei modice cu care era taxată fundaţia Partium pe durata celor 10 ani de contract, aceasta avea şi drept de pre-emp-ţiune în cazul vânzării clădirii. Cu alte cuvinte, ar fi avut prioritate în faţa altor poten-ţiali cumpărători.

Chiriaşul se obliga, prin contract, să facă toate reparaţiile exterioare şi interioare necesare pe cheltuiala sa, în termen de şase luni de la semnarea contractului. Dacă nu folosea clădirea timp de trei luni, dacă nu începea reparaţiile în cel mult nouă luni şi dacă nu începea activitatea în noul sediu în cel mult două luni de la semnarea documentului, contractul urma să fie reziliat.

Fundaţia nu s-a mutat în clădirea închiriată de primărie nici după şase ani şi nu a făcut nici o reparaţie, dar contractul este încă în vigoare.

Chirie neplătită, modernizare pe banii orădenilor

Mai mult chiar, deşi chiria era modică, primăria s-a lipsit chiar şi de aceşti bani. Adminis-tra-ţia Imobiliară Oradea le-a declarat inspectorilor de integritate că fundaţia nu a folosit niciun moment spaţiul şi că procesul verbal de predare-primire a spaţiului nu a fost sem-nat de către părţi. Mai mult chiar, din cauza stării proaste a clădirii, fundaţiei nu i s-a cerut să plătească chirie. Iar lucrurile nu se opresc aici: deşi chiriaşul trebuia să facă reparaţiile, imobilul a fost consolidat şi renovat de edili pe banii contribuabililor. Lucrările s-au încheiat în mai anul acesta, iar fundaţia are o clădire ca nouă, pentru care nu a dat nici un ban.

Cum a închiriat primăria clădirea Transporturilor

În afară de acuzaţia de conflict de interese, inspectorii de integritate o suspectează pe Biro şi de abuz în serviciu. Motivul: viceprimarul a închiriat în 2006 o clădire care a trecut abia după un an în patrimoniul primăriei. Vila, în care pe vremuri func-ţio-na Biblioteca CFR şi apoi a fost sediul unui restaurant, era în 2006 în patrimoniul Ministerului Transporturilor. Trecerea în administrarea autori-tăţilor locale s-a făcut abia în mai 2007.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă