35.3 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialO cămaşă de un secol costă 3.500 de lei

O cămaşă de un secol costă 3.500 de lei

Costume populare vechi de sute de ani sunt expuse în vitrinele Muzeului de Artă.

Muzeul de Artă Populară şi-a întregit, recent, colecţia de costume populare, cu piese valoroase aduse din Dâmboviţa şi Prahova. După cum a precizat directorul instituţiei, dr. Maria Magiru, este vorba despre aproximativ 100 de porturi populare vechi de 200 de ani.

„Sub aspectul costumului popular şi al interiorului ţărănesc, zonele acestea erau slab reprezentate în muzeu. Am adus foarte multe costume. Aveam textile, dar nu aveam costume pentru bărbaţi, femei şi copii. Am găsit câteva ţărănci care aveau în lăzile de zestre lucruri extraordinare”, a precizat Maria Magiru.

Costumele populare au fost împărţite în trei etape şi reprezintă evoluţia portului tradiţional până la 1950. Prima etapă cuprinde piese de la sfârşitul anului 1900, se continuă cu o a doua etapă, din anii 1920, şi se încheie cu 1950. Cea mai scumpă cămaşă veche de patrimoniu adusă la Constanţa din cele două zone costă 3.500 de lei, iar un costum popular vechi ajunge la cel mult 1.000 de lei. „Preţurile la obiecte, când te duci în sate, sunt mici”, a completat directorul.

Toate obiectele aduse din Dâmboviţa şi Prahova au fost evaluate, apoi au fost restaurate în laboratoarele de textile, de către specialiştii muzeului. În plus, Muzeul de Artă Populară de la Constanţa s-a îmbogăţit, tot în acest an, cu mai multe costume, textile şi podoabe din Buzău, de asemenea cu ştergare tătărăşti, piese de creaţie contemporană aduse la Mangalia. În colecţiile muzeului şi-au găsit loc şi obiecte de uz gospodăresc de la Tulcea, alături de piese de mobilier din zona Braşovului.  

Cele mai citite

Wenger rupe tăcerea! Dezvăluirea care îl pune într-o lumină și mai proastă pe Infantino

Arsene Wenger a declarat că nu a fost informat despre proiectul controversat al lui Gianni Infantino privind privatizarea unei părți din competițiile FIFA.Arsene Wenger,...

PSD și USR se confruntă pe Strategia pentru biodiversitate. USR avertizează asupra riscului de a pierde 972 de milioane de euro din PNRR

USR acuză PSD că a depus sute de amendamente la Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026-2030, după adoptarea acesteia în Senat, și susține că...

UE transferă Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro din profiturile generate de activele rusești înghețate

Uniunea Europeană va aloca Ucrainei o nouă tranșă de 1,4 miliarde de euro provenită din profiturile extraordinare generate de activele rusești înghețate în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă