Reclamaţiile şi sesizările înregistrate de CSA au scăzut cu 15% în primele nouă luni. Comisia va intensifica verificările privind plata dosarelor de daună de către asigurători.
În primele nouă luni ale anului 2011 au fost primite şi soluţionate 4.888 de reclamaţii şi sesizări, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Cele mai multe reclamaţii înregistrate au fost aferente asigurărilor generale, respectiv 4.689, adică 95,93% din total. Din acestea, reclamaţiile privind asigurările RCA au reprezentat 73,6%, adică un număr de 3.597, care reprezintă totuşi doar 0,08% din totalul contractelor încheiate, respectiv 1,4% din dosarele de daună deschise.
„Deşi reclamaţiile au scăzut cu aproape 15 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fapt care ne bucură, totuşi aspectele sesizate, în special în ceea ce priveşte asigurarea RCA, rămân o problemă pe care ne-am propus să o rezolvăm inclusiv prin intensificarea verificărilor privind modul de instrumentare şi plată a dosarelor de daună de către societăţi”, a precizat Constantin Buzoianu, preşedintele CSA.
Printre societăţile de asigurare care au înregistrat un număr mai mare de reclamaţii sunt Euroins, Carpatica Asig şi Astra Asigurări, acestea deţinând cumulat o cotă de 36,9% din totalul pieţei RCA.
Plăţi substanţiale
„Cei trei asigurători au plătit despăgubiri, în primele nouă luni ale acestui an, de aproximativ 450 mil. lei, pentru un număr total de peste 110.000 dosare. Sesizările primite de CSA au reprezentat circa 2% din daunele achitate de cele trei companii”, a adăugat preşedintele CSA.
În ceea ce priveşte segmentul asigurărilor de viaţă, s-au înregistrat 199 de reclamaţii, adică 4,07% din total.
Vor fi stabilite grupuri de lucru comune CSA-UNSAR-UNSICAR
Pe agenda de lucru a şedinţei Consiliului CSA s-au mai aflat şi lucrări curente legate de aprobarea unor persoane semnificative în cadrul societăţilor de asigurare, analiza rezultatelor acţiunilor de control şi aplicarea unor măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare.
În aceeaşi zi a avut loc şi prima întâlnire a noului Consiliu al CSA cu reprezentanţii UNSAR şi UNSICAR.
Cu această ocazie s-a stabilit modul de colaborare dintre CSA şi asociaţiile profesionale şi s-a convenit ca în perioada imediat următoare să fie stabilite grupuri comune de lucru care să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea cadrului legal privind pregătirea profesională a persoanelor care lucrează în domeniu, asigurarea RCA şi altele.
Procedură
Majoritatea reclamaţiilor reprezintă sesizări ce privesc modul de soluţionare a dosarelor de daună, aproximativ 80% din aceste reclamaţii fiind soluţionate favorabil. Conform Ordinului CSA nr. 21 din 2009, despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul RCA în maximum 15 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător. Atât partea vinovată, cât şi partea păgubită (vătămată) trebuie să furnizeze toate documentele necesare pentru completarea dosarului de daună deschis de societatea de asigurare, astfel încât să se scurteze perioada de soluţionare a dosarului şi să nu se ajungă din acest motiv la limita legală a termenului de 3 luni.