Dacă judecătorii ajung la concluzia că atât Federaţia, cât şi Liga sunt vinovate, ca instituţii, pentru excluderea Universităţii Craiova, s-ar putea ajunge la dizolvarea celor două entităţi.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) ar putea avea probleme mai mari decât îşi imaginează conducătorii celor două instituţii în scandalul declanşat de dezafilierea echipei Universitatea Craiova. În afară de punerea sub acuzare a membrilor Comitetului Executiv al FRF, în frunte cu Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, procurorii DNA au început urmărirea penală şi faţă de cele două entităţi care conduc fotbalul românesc, FRF şi LPF, tot pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Urmările juridice ale demersului iniţiat de anchetatorii anti-corupţie sunt extrem de importante. Mai exact, dacă procurorii vor decide ca FRF şi LPF să fie trimise în judecată pentru a răspunde, ca instituţii, pentru scandalul din Bănie, iar magistraţii vor considera că atât Federaţia, cât şi Liga au greşit grav, se poate ajunge până la dizolvarea celor două entităţi. Ipoteza este susţinută de prevederile actualului Cod Penal, potrivit cărora „pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop”.
Cum FRF şi LPF nu au fost constituite pentru săvârşirea de infracţiuni, rămâne de văzut dacă magistraţii vor aprecia că cele două instituţii se încadrează în cea de-a doua categorie. Spe-cialiştii contactaţi de RL spun că nu poate fi estimată o soluţie clară întrucât nu au existat foarte multe cazuri de persoane juridice trimise în judecată. Pe de altă parte, Codul Penal mai prevede şi amendarea persoanelor juridice găsite vinovate: „când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei”. În cazul de faţă, pedeapsa maximă pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, de care sunt acuzaţi conducătorii FRF şi LPF, este de 15 ani închisoare.
Sandu, aşteptat de suporterii olteni
Până la un verdict în acest dosar, actualitatea este dominată de continuarea audierilor, ieri la DNA fiind prezenţi preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi directorul executiv al echipei Oţelul Galaţi, Marius Stan, pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile care li se aduc – abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Înainte de sosirea lui Sandu, jandarmii din faţa sediului DNA au avut de furcă cu mai mulţi suporterii nemulţumiţi ai Universităţii Craiova, printre care şi doi lideri ai galeriei, „Blondu” şi „Poştaşul”.