Li se spune geocacheri ori pe numele mic Radu, Ştefan, Corey. Sunt oameni obişnuiţi, cu diferite joburi, familie, însă când vine vorba de călătorit ei o fac în felul lor. Pentru ei geocaching-ul poate fi atât o ieşire în oraş cu prietenii, cât şi o aventură în mijlocul naturii sau chiar o călătorie pe alte continente. Reporterul romanialibera.ro a pornit pe urmele lor pentru a afla cum îşi face loc în ţara noastră unul din cele mai populare hobby-uri ale Vestului.
Peste 5 milioane de persoane din întreaga lume sunt implicate într-un joc la nivel mondial, în care cineva ascunde o cutie, postează coordonatele GPS ale ascunzătorii pe Internet, pe site-ul de unde a pornit totul, www.geocaching.com, iar o altă persoană se aventurează cu GPS-ul în căutarea cutiei. Vorbim despre o formă neconvenţională de turism, în care aventurierii, căutând aceste ascunzători, pot ajunge într-o locaţie deosebită de lângă localitatea lor sau chiar la capătul lumii, în ţări precum Taiwan sau Coreea. Majoritatea practicanţilor de geocaching sunt din Vest, însă în ultimii ani s-au dezvoltat câteva astfel de comunităţi şi în România.
Am dat de urma celei mai mari comunităţi de geocacheri din România online. Câteva zeci de persoane şi-au creat propriul loc de întâlnire pe www.geocaching-romania.ro. Una dintre ele este şi Ştefan, fondatorul şi administratorul site-ului, care mă invită să iau parte la una din întâlnire lor, într-o zi caniculară, chiar în centrul Capitalei. Terasa la care ne-am adunat mişună de lume, cu toate că nu este greu să-i deosebeşti pe geocacheri, un grup de persoane, cu vârste în jur de 30 de ani, care, printre sticlele cu băutură, au pe masă şi câteva aparate GPS. Inclusiv această întâlnire are postate coordonate pe www.geocaching.com, acolo unde apare ca un eveniment, astfel că orice geocacher din lume care trece prin Bucureşti ne poate găsi.
Ştefan, un IT-ist la vreo 40 de ani, cel mai vechi geocacher din grup, cunoscut drept SharkX, după ID-ul său de pe site, este nedespărţit de bicicleta şi GPS-ul său. Spune că bicicleta retro este mijlocul său preferat de transport în Bucureşti. Pentru a ne arăta cum decurge o partidă de geocahing Ştefan acceptă ca într-una din zile să ne facă o demonstraţie. A pornit cu bicicleta pe străzile Bucureştiului în căutarea unei cutii, amplasate în Piaţa Revoluţiei, iar eu l-am urmărit. Ce a ieşit, dar şi ce surpriza am avut la destinaţie vedeţi în clipul următor.
„Prin geocaching se pot lega prietenii de durată. Se pare că un astfel de prieten mi-a luat-o înainte”, spune Ştefan ajuns la destinaţie în cadrul demonstraţiei pe care ne-a făcut-o. Se poate întâmpla ca doi geocacheri să găsească o cutie în acelaşi timp, cum a fost cazul şi de această dată, când Ştefan şi Radu, un tânăr de vreo 30 de ani, cunoscut ca Oby One, au găsit o cutie lângă monumentul din Piaţa Revoluţiei. Amândoi au câteva sute de cutii găsite până acum, iar alte câteva zeci au fost puse chiar de ei.
Maşinuţe, figurine, obiecte cu valoare mai de grabă sentimentală, asta conţin cutiile de obicei. Radu spre exemplu ia din cutie o maşinuţă, lăsând alta în loc. O regulă a acestui hobby spune că oricine poate lua un obiect din cutie, o dată ce a gasit-o, însă trebuie să lase în loc un obiect cu valoare cel puţin egală. Următorul pas, după cum ne demonstrează tot Oby One, este să te semnezi pe carneţelul din cutie, acolo unde poţi vedea toţi geocacherii care au descoperit acea locaţie.
Geocaching-ul seamănă din multe puncte de vedere cu Letterboxing-ul, un joc vechi de vreo 150 de ani, care cu toate că vreme de câteva zeci de ani a fost complet uitat, el a redobândit atenţia publicului pe la începutul anilor 2000, când presa americană a început să-i acorde atenţie. La fel ca şi în cazul geocaching-ului el se bazează tot pe descoperirea unor cutii, majoritatea amplasate în parcuri. Însă numărul lor este mult mai mic, la nivel mondial existând doar câteva zeci de mii de persoane pasionate de letterboxing.
Munca de Sherlock Holmes şi monedele călătoare
Ştefan mi-a arătat câteva modele de ascunzători desprinse parcă din filmele poliţiste. Şuruburile false, montate la băncile de pe trotuare, cărămizile mobile, desprinse din construcţii sau diferite segmente din mobilierul urban pot înlocui cutiile de geocaching. În natură spre exemplu se poate recurge la folosirea scorburilor, a unor butuci goliţi prin interior sau chiar la false căsuţe pentru păsări. În plus, căutarea devine şi mai complicată atunci când pentru a afla coordonatele unei ascunzători trebuie să rezolvi anumite sarcini sau ghicitori.
Radu ne oferă chiar un exemplu de ghicitoare proprie. Pentru a dezlega misterul unei cutii trebuie să citeşti un fragment dintr-o poezie şi să descoperi indicii care te-ar putea duce către o anumită zonă a Bucureştiului. Într-un final îmi dă şi soluţia, însă numai după ce s-a asigurat că toţi ceilalţi geocacheri participanţi la întâlnire rezolvaseră deja ghicitoarea. Cel mai important indiciu îl reprezintă chiar autorul, al cărui nume a fost dat unei străzi din Bucureşti. Restul, o dată ajuns acolo şi citind poezia din nou, este floare la ureche. Îmi spune că aceasta este cea mai simplă ghicitoare pe care a făcut-o pentru un cache (descoperirea unei cutii).
Cu astfel de provocări geocacherii trebuie uneori să dea dovadă de multă intuiţie, imaginaţie, asemenea unui Sherlock Holmes. Însă un alt obiect care face şi mai dinamic acest hobby este geocoin-ul, care are forma unei monezi şi poate fi mutat de geocacheri de la o cutie la alta. Geocacherii trebuie doar să posteze pe geocaching.com codul inscripţionat pe geocoin-ului găsit şi locul în care l-au mutat.
Radu îşi aminteşte cum a urmărit la un moment dat pe geocaching.com geocoin-ul lansat de un tânăr din Coreea de Nord. Acesta îi ruga pe geocacherii din întreaga lume să facă fotografii cu locurile în care găseau moneda respectivă, de o valoarea sentimentală foarte mare pentru el. Astfel era bucuros că măcar o parte din el ajungea în tot felul de locuri, lui nefiindu-i permis să iasă din ţară.
Mulţi i-au catalogat pe geocacheri drept „vânători de comori”, preluând astfel unele clişee lansate mai ales în presă. Însă acest termen este prea general şi are prea puţină legătură cu ceea ce comunitatea geocacherilor din Bucureşti mi-a arătat că înseamnă acest joc.
„Fiecare are viziunea lui despre geocaching. Unii îl văd, cum am început eu, ca pe o evadare în natură, să vezi diferite locuri, alţii îl văd ca pe o modalitate de a rezolva mistere, de a se aventura”, spune Radu. Pe de altă parte acest hobby îţi poate da uneori motive pentru a ieşi din casă şi a te întâlni cu prietenii la un „cache”, conform lui Ştefan. Alţii au mers chiar mai departe, considerând geocaching-ul o alternativă la jocurilor online de mistery. La un moment dat, într-o notă ironică, cineva definea geocaching-ul ca fiind atunci când geek-şii întâlnesc natura.
Cele o mie cinci sute de ascunzători cu potenţial turistic din România
Prima cutie din România a fost amplasată într-o ascunzătoare la Bran prin 2001-2002. „Cutia era ascunsă chiar pe dealul din spatele castelului Bran, într-o locaţie ferită de ochii turiştilor, ceea ce însemna o provocare cu atât mai mare pentru noi”, spune Ştefan. Ceea ce a urmat după a fost o explozie de cutii negre, în prezent numărul lor ajungând la peste 1500 în toată ţara, unele în zone turistice, altele în sate sau oraşe obişnuite.
Printre principalele motivele pentru care cutiile sunt puse de regulă departe de ochii turiştilor se
numără faptul că ele pot fi distruse dacă sunt văzute de persoane care le găsesc din întâmplare, dar şi faptul că urmărind trasee care ocolesc zonele bătătorite de turişti geocacherii pot descoperi diferite locuri prin ochii localnicilor.
Tot la munte a început şi Radu să facă geocaching. Şi acum îşi aminteşte cum, pentru el, totul a început în perioada sărbătorilor de Paşti, când încă mai era zăpadă. „Tocmai descoperisem funcţia de geocaching a telefonului, când am văzut că o cutie era ascunsă chiar în apropiere”. Nu a fost tocmai simplu să o găsească atunci când şi-a luat rucsacul în spate şi prietena şi au pornit împreună după ea.
„După câteva ore de căutare am găsit doar o fotografie în care apărea un bărbat lângă un copac. Iniţial am crezut că a fost o păcăleală”. Când s-a uitat mai atent şi-a dat seama că se afla exact lângă copacul din fotografie. Cutia era ascunsă sub stratul destul de gros de zăpadă chiar la baza copacului. I-a plăcut atât de mult încât au urmat alte zeci de cutii descoperite.
De curând Radu a participat la un mega-event (evenimente organizate de geocacheri care adună peste 500 de participanţi) la Budapesta, acolo unde a descoperit Capitala ungară din perspectiv unui localnic atunci când a pornit în căutarea mai multor cutii în aceiaşi zi. „Am văzut tot felul de locuri noi, aflate în afara traseelor turistice, de care nu ştiam. Am reuşit să descoper vreo 130 de cutii, însă nu regret efortul făcut”. Ar vrea să se întoarcă în acele locuri.
România nu a reuşit încă să organizeze un mega-eveniment, în ţara noastră acest hobby având o popularitate mult mai mică decât în majoritatea ţărilor vestice. „Cu cât te apropii mai mult de Vest şi traversezi oceanul cu atât mai mult creşte şi numărul geocacherilor”, spune Ştefan. Totuşi există şi în ţara noastră un eveniment major care se află la abia a treia ediţie, Transilvania GeoQuest, şi care a adunat circa 150 de persoane în acest an.
An de an, începând din 2009, diferite oraşe din Transilvania devin locul de întâlnire al geocacherilor. Dacă în 2009 evenimentul a avut loc în Sighişoara, anul acesta oraşul luat cu asalt a fost Clujul, acolo unde geocacherii din România trebuiau să-şi dea întâlnire. Însă o dată ce evenimentul a fost postat pe geocaching.com el a traversat graniţele ţării, luând parte chiar şi unguri, cehi sau englezi.
Ştefan spune că ar vrea să organizeze un circuit al bisericilor, locaţiile urmând să fie postate pe geocaching.com, acolo unde milioane de geocacheri din întreaga lume caută noi aventuri şi ar putea fi interesate de experienţe pe plaiuri mioritice. Însă deocamdată se luptă pentru a înfiinţa un ONG, care cel mai probabil se va numi Asociaţia Geocacherilor din România. El speră astfel să obţină fonduri pentru evenimentele pe care le va desfăşura organizaţia, dar şi o atenţie mai mare asupra acestui hobby.
Corey: călător pe trei continente – popas la Bucureşti
O surpriză foarte plăcută, dar şi o ocazie pentru comunitatea geocacherilor din Bucureşti de a-şi face noi prieteni a fost atunci când Corey, un canadian de vreo 26 de ani, s-a alăturat întâlnirii noastre. Descoperind terasa cu GPS-ul, după ce a găsit pe geocaching.com coordonatele event-ului, postate de Ştefan, el nu a ratat ocazia de a afla câte ceva despre Bucureşti direct de la localnici.
Întâmplarea a fost însă momentul perfect pentru a afla şi noi cum este să călătoreşti pe trei continente în căutare după locaţii cât mai originale, indicate doar de GPS-ul tău. Corey se află într-o călătorie în care şi-a propus să ajungă până în Tailanda, ceea ce îi permite să vadă mai multe civilizaţii şi locuri deosebite. Bani pentru călătorie spune că a adunat din timp lucrând ca barman în diferite hoteluri.
Aflăm despre el că este originar din Saskatoon, un oraş cam cât Iaşi-ul, regiune în care, spune el, nu sunt munţi ca în România. Pe de altă parte majoritatea comunităţilor de geocacheri de unde provine el au propriul lor site. „În Saskatoon, sunt peste 1200 de geocacheri. Numai pentru comunitatea noastră sunt câteva site-uri… Mi-am făcut mulţi prieteni prin intemediul geocachingului şi vara ne întâlnim la barbeque sau în cadrul diferitor evenimente”.
Însă Corey şi-a propus să descopere locuri aflate la mare depărtare de Canada natală. Cel mai mult la regiunea Balcanilor şi în România i-a plăcut caracterul sălbatic al locurilor şi oamenii, care i s-au părut foarte prietenoşi. Spune că aici este perfect pentru drumeţii prin natură, prin zone locuite de comunităţi mici, rurale. „Pentru mine este modul perfect de a mă îndepărta de traseele turistice şi de a vedea oraşul sau locurile într-o lumină diferită”.
I-au plăcut foarte mult şi câteva locuri din Bucureşti, unul dintre ele fiind Carul cu Bere. „Este una
dintre practicile întâlnite între geocacheri ca să ascundă cutii în locuri, baruri, restaurante, preferate. Astfel se poate ajunge la o reţea mare de locauri, bazată pe publicitate gratuită şi onestă. Iar când cauţi cu orele un cache chiar este binevenit să dai de un astfel de loc unde să te refaci”.
La scurt timp după interviu, anunţa pe blogul său, whereswaldner.blogspot.com: „Voi deveni faimos…în România”. Cu toate acestea canadianul nu avea prea multe din caracteristicile unei vedete de pe plaiuri mioritice, neputând concura cu fata de la pagina x a unui ziar sau cu noul bolid a unui băiat de pe Dorobanţi. Totuşi onestitatea şi dorinţa sa de a cunoaşte locuri şi oameni noi îl transformă mai de grabă într-un turist pe care oricine l-ar primi cu braţele deschise în casa sa.
Ultima dată când am vorbit cu el se afla deja în Bangkok şi era foarte încântat de diversitatea locală, începând de la mâncare până la peisaje. El ne-a spus că o călătorie cum a fost cea pe care urmează să o încheie este o ocazie unică în viaţă, de care şi-a dorit să profite din plin. „Ceea ce am învăţat din această călătorie este faptul că dacă îţi propui un ţel nimic nu te poate opri de la a-l atinge, mai ales dacă munceşti mult şi eşti cinsitit cu tine însuţi”.
Maidanezii din Zagreb pe urmele lui Corey
Drumeţia prin Balcani nu a fost însă lipsită de peripeţii pentru Corey. „Eram în Zagreb, noaptea, şi căutam un cache, pe care oricum nu am reuşit să-l găsesc, pentru că probabil nu mai exista”, spune Corey. Se afla pe un drum îngust din apropierea unei autostrăzi şi încerca să ajungă la hotel. „La un moment dat calea mi-a fost tăiată de mai mulţi câini maidanezi care au început să latre. Nu păreau foarte prietenoşi”.
„Singurul lucru care mi-a venit în minte a fost să acţionez după cum auzisem că se procedează când întâlneşti un urs, mai exact să pari mai mare şi mai fioros decât eşti. Având o geantă de umăr am început să o agit în faţa câinilor şi să strig la ei. Mă depărtam cu spatele de ei până când aceştia s-au oprit şi mi-am dat seama că probabil acolo se termina teritoriul lor. A fost terifiant, însă cu siguranţă o experienţă de ţinut minte”. De altfel canadianul este de părere că „Pe nimeni nu interesează când lucrurile au mers perfect. Cele mai bune poveşti apar atunci când lucrurile au mers prost”.
Ce poţi face pentru a deveni geocacher?
Dacă ai un GPS sau funcţia de geocaching la telefonul mobil mai trebuie doar să-ţi faci cont pe unul din site-urile de geocaching, cel mai important fiind şi cel de unde a pornit acest joc, www.geocaching.com, acolo unde geocacheri din toată lumea postează coordonatele ascunzătorilor. Limite de vârstă nu există, cel mai bătrând geocacher din România având în jur de 80 de ani. Mai ai nevoie de alte câteva echipamente uşor de găsit pe internet sau pe care le poţi câştiga în cadrul concursurilor organizate de către geocacheri.
Un astfel de concurs a fost organizat într-o unitate militară, îşi aminteşte Bogdan, un tânăr de vreo 20 de ani, prezent şi el la întâlnirea din centrul Capitalei. Mai mulţi geocacheri trebuiau să găsească o cutie din care să extragă câte un plic colorat. În fiecare plic se afla câte un anumit grad din armată, persoana care extrăgea gradul de general urmând să câştige. Cum multe persoane au avut acelaşi grad, au urmat nişte probe de departajare, concursul fiind câştigat în cele din urmă de Bogdan. El a primit drept premiu mai multe echipamente de geocaching.
Momentul zero al geocaching-ului
Geocaching-ul a apărut în SUA în anul 2000, atunci când a fost ascunsă prima cutie, ulterior găsită de un alt posesor de GPS. Momentul cheie, însă, care le-a permis utilizatorilor de GPS să stabilească cu precizie coordonate pentru orice loc de pe glob a fost un upgrade făcut de autorităţile americane în acelaşi an la 24 de sateliţi care orbitează pământul. La scurt timp geocaching-ul („geo”, termen care simbolizează natura globală a jocului şi „cache”, simbolizâbd ascunderea cutiilor) a devenit un hobby, mai ales datorită site-ului geocaching.com.
În România noul hobby a pătruns destul de rapid, prin 2001, la doar un an după ce a apărut în lume. Însă atenţia publicului din România a fost atrasă asupra geocaching-ului mai ales în urma unei întâmplări care a avut loc în 2010. Atunci, poliţiştii au descoperit o cutie amplasată exact sub pasajul Băneasa, pe unde în aceiaşi perioadă urma să treacă premierul israelian, într-o vizită la Bucureşti. Cu toate că la început s-a crezut că este vorba despre o bombă, pirotehniştii au arătat că a fost doar o cutie de geocaching.
Spre finalul întâlnirii mele cu geocacherii Radu îmi spune că acest hobby nu este pentru persoane „low level”, aici referindu-se la cei pentru care o călătorie într-o altă ţară înseamnă doar un alt mod de a se lăuda în faţa prietenilor sau cei pentru care o călătorie în natură înseamnă mers cu jeep-ul la un grătar.
