Autotrenul implicat în accidentul rutier din Ungaria aparţine firmei Transalex din Arad şi transporta materiale spre Germania, transmite corespondentul NewsIn.
Reprezentanţii firmei au spus că şoferul, Ovidiu Munteanu, transporta componente metalice şi material lemnos pentru o firmă din Germania. De asemenea, cei de la Transalex au spus că şoferul este angajat la această firmă de un an, timp în care acesta nu a avut probleme.
Maria Frăţilă, reprezentant al conducerii firmei, a spus că şoferul, care are 31 de ani, s-a întors joi seara dintr-o altă cursă şi nu crede că acesta ar fi fost obosit în momentul producerii accidentului din Ungaria.
14 cetăţeni români, printre care şi trei copii cu vârste cuprinse între şapte şi 14 ani., au murit într-un accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni în Ungaria, după ce un tir înmatriculat în România s-a ciocnit frontal cu microbuzul în care aceştia călătoreau. Microbuzul, cu 15 persoane la bord, plecase din Valencia şi urma să ajungă la Arad.
Două persoane – unul dintre pasagerii microbuzului şi şoferul tirului – au supravieţuit, însă au fost internaţi cu răni grave – numeroase fracturi şi leziuni interne, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului ungar de ambulanţă, Gyorfi Paul.
Zona unde s-a produs accidentul, la jumătatea distanţei dintre Mako Şi Szeged, a fost închisă traficului rutier timp de mai multe ore.
Reprezentanţii României la Szeged au mers la locul accidentului, produs pe autostrada M43, în jurul orei 23.30, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAE Doris Mircea. Ea a precizat că răniţii au fost transportaţi la Spitalul universitar din Szeged.