6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialAsfaltarea pe strada principală a Sucevei va fi finalizată săptămâna aceasta

Asfaltarea pe strada principală a Sucevei va fi finalizată săptămâna aceasta

Pe artera principală va fi turnat asfalt în noaptea de marţi spre miercuri, iar joi va fi turnat un strat de binder pe banda nou făcută de pe strada Mitropoliei
.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a solicitat constructorilor care lucrează la modernizarea arterei principale de circulaţie să sisteze, în această săptămână, toate lucrările de asfaltare. În şedinţa de ieri a comandamentului cu privire la derularea proiectelor de investiţii ale Primăriei Suceava, primarul Sucevei a cerut constructorilor să grăbească lucrările de aşternere a primului strat de asfalt pe porţiunile unde a mai rămas, urmând ca restul lucrărilor să fie făcute la primăvară.

Astfel, asfaltarea de pe principala arteră de circulaţie din municipiul reşedinţă de judeţ va fi terminată pe parcursul nopţii dintre marţi spre miercuri, această decizie fiind luată pentru a nu bulversa traficul în cazul în care vremea nu va permite continuarea lucrărilor. Ion Lungu a spus că pe bulevardul principal se vor face marcaje provizorii, iar la primăvară vor mai fi turnate două straturi, fiind vorba despre un strat de asfalt de uzură şi un strat de protecţie.

De asemenea, pe perioada mai rece se va lucra în zone unde condiţiile meteo permit diferite intervenţii cum ar fi la trotuare. „Lucrul cel mai important este finalizarea turnării asfaltului pentru că aici lucrurile sunt foarte sensibile”, a declarat Ion Lungu. Potrivit acestuia, joi este faza finală a lucrărilor de pe strada Mitropoliei, în sensul că pe porţiunea unde urmează să se lărgească strada va fi turnat primul strat de asfalt de rezistenţă – binder.

El a adăugat că lucrările pe străzile Plevnei, Victor Babeş şi Căpitan Grigore Andrei, din cartierul Burdujeni Sat, merg destul de bine cu precizarea că vor trebui aduşi mai mulţi muncitori pe strada Căpitan Grigore Andrei, iar pe celelalte străzi vor trebui identificate soluţii pentru a facilita accesul în unele curţi prin faţa cărora sunt săpate şanţuri.

Cele mai citite

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României și avertizează asupra deficitului bugetar ridicat

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările de creștere economică pentru România în 2024, prognozând un avans de doar 1,4%, față de estimarea anterioară de...

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă