În Marea Britanie şi Ţara Galilor, media de vârstă a femeilor care aleg să fie mame este 29,5 ani, cu un an mai mult faţă de acum zece ani, relatează Daily Mail, citând Biroul Naţional de Statistică.
Femeile şi bărbaţii nasc mai mulţi copii într-o relaţie fără angajamente decât într-o căsătorie. De asemenea, şi numărul mamelor singure a scăzut.
În 2010, aproximativ 48% dintre copii au fost născuţi de femei cu vârste de la 30 de ani în sus, faţă de 46%, câţi se năşteau în 2000.
Femeile amână momentul în care fac un copil pentru a-şi continua studiile şi pentru întâlni un partener potrivit. O altă ipoteză avansată de Biroul Naţional de Statistică este femeile fac copii după 30 de ani, pentru că vor să aibă mai întâi o carieră solidă.
Şi vârsta taţilor a crescut. 64% dintre copiii născuţi în 2010 au taţi cu vârste de peste 30 de ani.
Numărul naşterilor a crescut, de asemenea, în 2010, cu 2,4%: în 2010, s-au născut 723.165 de copii, faţă de 706.248 copii născuţi în 2009. În anii ’70, se năşteau 725.440 copii.
Aproximativ 1000 fete sub 16 ani au devenit mame, iar aproximativ 1600 copii au fost născuţi de mame de peste 45 de ani.
Proporţia naşterilor în cuplurile care sunt căsătorite sau sunt într-un parteneriat civil a fost de 53% în 2010, în scădere faţă de 2000– 61% şi 88% în 1980.
Mai mult, a crescut numărul copiilor în cadrul cuplurilor care nu au încheiat nici un fel de contract de căsătorie/ parteneriat civil: 31% în 2010, faţă de 25%, în 2000.
Numărul mamelor singure a scăzut la 5,9% în 2010, faţă de 7,6% în 2000.