29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialSate sufocate de incendii

Sate sufocate de incendii

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş au anunţat că cei care ard necontrolat miriştile şi vegetaţia uscată riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Atenţionarea a fost emisă după ce ISU Mureş a ajuns să intervină şi de câte cinci ori pe zi la astfel de incendii, în ciuda normelor existente în privinţa utilizării focului deschis.

Riscuri majore

Aceste incendii lăsate nesupravegheate se pot extinde şi pot provoca pagube la fondul forestier, culturi sau gospodării, spun autorităţile. „Cu toate acţiunile de informare desfăşurate de către inspectorat la unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, se constată că se menţine acest fenomen de curăţare a terenurilor de resturile vegetale prin incendiere”, spun reprezentanţii ISU Mureş.

Potrivit acestora, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea unor măsuri pentru împiedicarea propagării focului, este contravenţie, iar amenda în asemenea cazuri este cuprinsă întrea 1.000 lei şi 2.500 lei.
Pompierii mureşeni au menţionat că astfel de incendieri au loc în fiecare sat în această perioadă.

 

 

Cele mai citite

Investițiile americane trec de 9 miliarde de dolari în România

Relația economică dintre cele două țări continuă să se extindă prin comerț, tehnologie, energie, apărare și servicii cu valoare adăugată ridicatăInvestițiile directe americane în...

Zelenski: „Iniţiativa nu mai este în mâinile lui Putin”. Ce susține că a obținut la întâlnirea cu Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că Vladimir Putin nu mai controlează direcția războiului din Ucraina, chiar dacă liderul de la Kremlin refuză în continuare...

Plenul Camerei Deputaților dezbate legile din PNRR și măsurile pentru sănătate. Acordul SAFE, pe ordinea de zi

Plenul Camerei Deputaților s-a reunit miercuri pentru dezbaterea și votul mai multor proiecte de lege, între care acte normative legate de PNRR, proiecte din...
Ultima oră
Pe aceeași temă