Queen, una dintre cele mai influente formaţii rock din toate timpurile, va fi premiată la MTV Europe Music Awards.
„În ultimele patru decenii, Queen a avut o influenţă şi un impact foarte important în peisajul muzical. Ei sunt respectaţi şi idolatrizaţi de generaţii întregi de fani şi muzicieni din toată lumea”, a declarat Bruce Gillmer, reprezentant MTV. Queen va primi premiul Global Icon în cadrul ceremoniei ce va avea loc la Belfast, pe 6 noiembrie, iar publicul va fi răsplătit cu un concert pe măsură.
Legendara trupă rock a ajuns în acest an la venerabila vârstă de 40 de ani de la fondare, în 1971. De atunci şi până în prezent, trupa a atins performanţe remarcabile, incluzând vânzări de 300 milioane de albume în întreaga lume, a ocupat de 16 ori primul loc în clasamentele de albume şi de 18 ori în cele de single-uri. În Marea Britanie, compilaţia „Greatest Hits” s-a vândut în nu mai puţin de 5,7 milioane de copii, fiind cel mai bine vândut album din toate timpurile.
Queen a lansat 15 albume până la destrămarea sa, în 1991, după decesul lui Freddie Mercury. Revine în 2005 până în 2008 într-un circuit de concerte, pentru prima dată din 1986, alături de cântăreţul şi compozitorul Paul Rodgers.