7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialInvazie de păduchi şi râie la şcoală

Invazie de păduchi şi râie la şcoală

Autorităţile spun că numărul elevilor cu paraziţi este mai mare decât anul trecut.

 

Peste 300 de elevi care învaţă în şcolile şi liceele din judeţul Hunedoara au fost depistaţi cu păduchi şi râie, în urma controalelor efectuate de medici, de la începutul anului şcolar şi până în prezent. „Până acum au fost efectuate două controale, în urma cărora au fost depistaţi 292 de copii care aveau pediculoză şi 40 care sufereau de scabie, dintr-un total de 43.023 de elevi sau preşcolari. Procentual, numărul cazurilor nu este mare, dar este în creştere uşoară faţă de anul trecut”, a declarat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, dr. Dumitra Ştefan.

Valea Jiului are cele mai multe probleme.

Cele mai multe cazuri de păduchi au fost identificate în localităţile din Valea Jiului, unde 130 de şcolari prezentau boala. Ei sunt urmaţi, ca număr de cazuri, de copiii din Deva (77 cazuri de pediculoză), Hunedoara (55) şi Orăştie (30). În ceea ce priveşte copiii bolnavi de râie, 31 dintre ei au fost semnalaţi în Valea Jiului, opt în Hunedoara şi unul în Deva. „În cazul scabiei, avem de-a face cu o evoluţie ondulatorie, naturală. Este un ciclu complex, care se repetă la opt ani. De aceea, în perioada de minim vom avea câteva cazuri pe an, iar în cea de maxim vor fi câteva cazuri pe săptămână”, a explicat dr. Ştefan.

Cele mai citite

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...
00:02:13

VIDEO. Președinta pro-europeană Maia Sandu a depus jurământul pentru al doilea mandat în Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus jurământul pentru un al doilea mandat, salutând alegerea pro-europeană făcută de cetățeni „în ciuda presiunilor”, după un...
Ultima oră
Pe aceeași temă