30.6 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialSite-urile primăriilor, pline de viruşi şi greşeli

Site-urile primăriilor, pline de viruşi şi greşeli

Paginile de internet ale autorităţilor locale sunt, de cele mai multe ori, nefolosite de edili. Unele dintre ele sunt chiar periculoase pentru calculatoare.

Mulţi dintre primarii constănţeni ignoră beneficiile pe care folosirea internetului şi actualizarea datelor le au asupra contribuabililor. Dacă primăriile oraşelor mai mari au site-urile actualizate (ex. Constanţa, Năvodari, Mangalia şi chiar Băneasa), la alte autorităţi locale informaţiile sunt fie învechite, fie lipsesc. Spre exemplu, comuna Aliman, care avea, cândva, chiar şi o strategie de dezvoltare economico-socială locală postată pe site în care, printre altele, cineva îşi adresa, retoric, întrebarea cine se ocupă de asistenţa socială, astăzi nu mai are site-ul accesibil. Mai mult, PC-ul îţi atrage atenţia că te virusezi dacă încerci să accesezi pagina primăriei.

Date vechi sau inexistente

Există şi cazuri în care primăriile nu au deloc pagini de internet. Este cazul celor din Delen şi Adamclisi. Primăria Adamclisi are însă cont pe Facebook şi nu mai puţin de 281 de prieteni. În schimb, de aici nu poţi afla nici un fel de informaţii referitoare la taxele sau impozitele locale, precum şi la edilii locali. Un alt exemplu de nepăsare…virtuală îl constituie administraţia locală din Castelu, acolo unde, aşa după cum ne informează calculatorul, contul este suspendat. Hilară de-a dreptul este şi pagina de internet a comunei Horia, neactualizată de multă vreme. Nu are nici un fel de informaţii referitoare la taxele şi impozitele locale, la servicii publice, la primar, viceprimar, secretar. În schimb, surpriza este una deosebită atunci când apeşi butonul Consiliului Local şi afli componenţa acestui for, primar fiind… Sava Gigel, edilul care a pierdut alegerile din 2008. După acel an însă, primar este Vasilica Matei, care nu a avut timp să se ocupe de imaginea virtuală a instituţiei pe care o conduce.  

Cernavodă, un municipiu inventat

Unele dintre paginile de internet ale primăriilor conţin şi erori. Aşa se întâmplă în Cernavodă. Atunci când tastezi „Primăria Cernavodă” pe motoarele de căutare, rezultatele care apar se referă la „primăria municipiului Cernavodă”. Intri pe site şi în josul paginii dai peste aceeaşi informaţie: „Copyright © Primaria Municipiului Cernavoda”. Şi aceasta în condiţiile în care, în judeţul Constanţa, sunt trei municipii: Constanţa, Mangalia şi Medgidia, Cernavodă având statutul de oraş.

Cele mai citite

Comisia Electorală din Rusia a respins candidatura partidului de opoziție Iabloko la alegerile regionale din Sankt Petersburg

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei a confirmat vineri decizia autorităților electorale din Sankt Petersburg de a exclude candidații partidului liberal Iabloko de la...

CFR Cluj merge mai departe în Europa! Ardelenii au trecut fără emoții de Alashkert

CFR Cluj s-a calificat în turul al treilea preliminar al UEFA Conference League după victoria cu 3-0 obținută pe teren propriu împotriva formației Alashkert.CFR...

Muntenegru încheie o campanie europeană de coșmar! Toate reprezentantele au fost eliminate înainte de turul trei

Muntenegru a rămas fără nicio echipă în cupele europene încă din primele două tururi preliminare ale sezonului.Fotbalul din Muntenegru traversează una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă