24.1 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăSpecialCultura de rapiţă din această toamnă, compromisă de secetă

Cultura de rapiţă din această toamnă, compromisă de secetă

Agricultorii tulceni au reuşit să însămânţeze cu rapiţă doar 10.000 din cele 51.000 de hectare propuse pentru acest an, conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) susţinând că nu se mai continuă campania de însămânţat rapiţă.

„Cultura de rapiţă la ora aceasta nu mai face obiectul semănatului, iar pentru suprafaţa semănată deja nu există garanţii că va ieşi în primăvară. Seceta continuă nu face decât să nu ajute această cultură şi, intrând în iarnă mai puţin dezvoltată, are şanse puţine să mai iasă în primăvară”, a declarat luni pentru AGERPRES directoarea DADR, Luminiţa Răileanu.

Ea a mai spus că s-a început semănatul grâului şi orzului, culturi mai rezistente, al căror semănat se poate prelungi fără probleme şi pentru începutul lunii viitoare. „Unde există utilaje performante, lucrările agricole se pot desfăşura şi în condiţii de secetă, pentru că discurile grele de capacitate mare pregătesc altfel terenul, aşa că în această toamnă se vor înfiinţa culturi de grâu pe o suprafaţă de 64.800 hectare şi culturi de orz pe o suprafaţă de 15.600 hectare”, a menţionat directoarea DADR. Potrivit sursei, campania de recoltat porumb este abia la jumătate, producţia înregistrată de 5.600 kilograme de boabe la hectar fiind şi aceasta afectată de secetă.

În ceea ce priveşte culturile de viţă-de-vie, directoarea DADR, Luminiţa Răileanu, a precizat că din cele 8.200 hectare de vie pe rod, din care 6.500 hectare de vie nobilă, agricultorii tulceni au realizat o producţie medie de 6.200 kilograme la hectar de struguri albi, respectiv 7.000 kilograme la hectar la struguri roşii.  Text Box:

Cele mai citite

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...

Lucrările pe Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă

CNAIR a declarat că peste 95% dintr-un sector este deja finalizatConstrucția Autostrăzii Moldovei (A7) înaintează într-un ritm susținut, iar unele dintre cele mai importante...

13 turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Mai multe persoane au ajuns la spital

Reprezentanții Salvamont România recomandă celor care aleg să petreacă timpul în zonele montane, să manifeste prudență și responsabilitate, pentru a reduce riscul accidentelorSalvamont România...
Ultima oră
Pe aceeași temă