Duminică, 9 octombrie, de la ora 20.00, HBO a programat o comedie romantică made in România: filmul „Bună! Ce faci?”, în regia lui Alexandru Maftei.
Inventivă, amuzantă şi plină de tandreţe, comedia „Bună! Ce faci?” este povestea a doi soţi care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nici o atracţie unul faţă de celălalt. Fiecare dintre ei îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat nebun, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit amantul perfect pe net. Atracţia pentru iubitul virtual e tulburată de sentimentul de vinovăţie, însă nici unul nu bănuieşte că partenerul de care s-a îndrăgostit pe Internet nu e deloc un necunoscut. Chiar dacă este deosebit de libertin în propriile relaţii sexuale, băiatul lor de 17 ani este mai mult decât intrigat când descoperă idila părinţilor lui.
„Mi-am propus să fac un film de dragoste. Un altfel de film românesc. Pe care să-ţi facă plăcere să-l vezi. O poveste universală frumoasă, filmată inedit şi ritmat, jucată cu căldură şi umor. Îmi doream un film în care muzica să fie foarte prezentă şi specială. Am vrut să invoc puţin magia cinematografului – atât de lipsită în ultima vreme pe la noi. Nu cred în filmul elitist şi nici în cel comercial. Dar cred că spectacolul cinematografic nu înseamnă numai filmul de pe pânză, ci şi publicul din sală”, şi-a şi-a motivat demersul artistic regizorul Alexandru Maftei.