După o vară însorită în care am fugit de pe malul Mării Negre direct pe plajele din Mauritius sau în îndepărtata republică Irlanda, este momentul să părăsim destinaţiile obişnuite şi să încercăm ceva cu totul inedit: Vietnam.
Prins sub prejudecata că Vietnamul este un loc sumbru, marcat de război, comunism şi suferinţă, publicul larg tinde să evite posibilitatea petrecerii unui concediu într-o asemenea zonă. Dar Vietnamul, acum una dintre naţiunile emergente în continentul asiatic, oferă ocazia explorării unui teritoriu spectaculos, diferit, marcat de o istorie de peste 4.000 de ani şi foarte ospitalier.
Vietnamul este ca un ospăţ regesc pentru orice turist: are tot ce îi trebuie pentru a satisface atât pofta de aventură a unora, dorinţa de relaxare a altora, oferă vestigii demne de cei mai experimentaţi exploratori şi te invită să interacţionezi cu culturi dintre cele mai variate. Pe lângă vietnamezi, aici trăiesc chinezi, thailandezi, khmeri sau membri ai comunităţii chan şi ai populaţiei hmong. Această diversitate etnică este înflorită de o gamă largă de limbi ale lumii: pe lângă limba naţională, inevitabil se aud franceză, engleză, chineză sau khmeră şi puteţi dezbate cât doriţi apartenenţa la culte religioase cât mai variate, de la budism, daoism, confucianism până la creştinism şi islam.
Fie că sunteţi iubitori ai muntelui sau ai unei plaje exotice, sau poate preferaţi o regiune împădurită ori, din contră, v-ar plăcea o deltă luxuriantă, Vietnamul este ceea ce căutaţi. Nordul ţării este o regiune muntoasă – cel mai înalt vârf, Fan-si-pan, are 3.147 m – traversată de Fluviul Roşu. Spre vest pătrundeţi în Cordiliera Annamului, o zonă splendidă acoperită de păduri, iar în sud puteţi naviga prin delta fluviului Mekong.
Raiul gurmanzilor
Vietnamul este cu siguranţă o provocare pentru gurmanzi. Bucătăria vietnameză, deşi cea mai nouă dintre ele, se face remarcată între toate celelalte bucătării asiatice. Specialiştii consideră că există trei tipuri de bucătărie vietnameză, delimitate în funcţie de regiunea geografică: nordul este considerat a fi cel mai puţin spectaculos în materie de feluri de mâncare, centrul ţării este descris ca fiind „sofisticat” din punct de vedere culinar, iar în sud sunt aşteptaţi cei cu papile gustative rezistente la iute. În această a treia regiune se resimt puternic influenţele indiene, mâncărurile fiind servite cu sosuri curry şi cu mult chilli.
Baza pentru preparatele vietnameze este reprezentată de orez, grâu şi legume, gătite cu foarte multe condimente şi mirodenii şi cu foarte puţină carne, care nu este mai niciodată preferată înaintea peştelui sau a fructelor de mare.
Ho Chi Minh, oraşul cu două feţe
Oraşul şi-a primit denumirea după omul de stat cu acelaşi nume, fost revoluţionar vietnamez care a devenit ulterior prim-ministru şi preşedinte al Vietnamului de Nord.
Oraşul este o contradicţie arhitecturală. Prima imagine care se imprimă pe retina vizitatorului este cea a unui oraş agitat, cu clădiri înalte care zgârie cerul şi se ridică din zona industrială, sufocată de oameni grăbiţi, un oraş zgomotos şi plin de viaţă. Pe măsură ce toată rumoarea se aşază şi turistul intră în ritm, începe să observe vestigiile oraşului – acea parte a citadelei care spune povestea a mii de ani de civilizaţie. La doar 70 de kilometri de Ho Chi Minh se află tunelurile Cu Chi, o reţea impresionantă de drumuri construite sub pământ care ascund misterele acestui stat controversat.
Biletele de avion dus-întors sar de 1.000 de euro dacă le cumpăraţi pe ultima sută de metri, dar camerele de hotel sunt ieftine în comparaţie cu alte destinaţii. O cameră dublă la un hotel de patru stele costă maximum 180 de euro/noapte.