18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialNEWS ALERT. Instanța a decis: Cătălin Cherecheș își poate exercite funcția de...

NEWS ALERT. Instanța a decis: Cătălin Cherecheș își poate exercite funcția de primar al municipiului Baia Mare. Edilul a fost ales in timp ce era arestat, pentru luare de mită în formă continuată

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, își poate relua funcția, a decis, miercuri, Curtea de Apel Cluj, potrivit Agerpres.

''Admite contestația formulată de inculpat împotriva încheierii penale a Tribunalului Cluj și înlătură din conținutul măsurii preventive a controlului judiciar obligația de a nu exercita funcția de primar al municipiului Baia Mare și de a nu comunica în mod direct cu 4 martori'', se arată în sentința Curții de Apel Cluj.

Pe 27 aprilie 2016, Cătălin Cherecheș a fost arestat pentru 30 de zile, printr-o sentință a Tribunalului Cluj, pentru luare de mită în formă continuată, iar pe 5 iunie, el a fost ales din nou primar al municipiului Baia Mare, în timp ce se afla în stare de arest.

Ulterior, Cherecheș a depus jurământul de primar, apoi a fost suspendat din funcție, după care s-a aflat în arest la domiciliu și apoi sub control judiciar.

Cele mai citite

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă