18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialAngajații Termocentralei Mintia au declanșat un protest spontan, nemulţumiţi de "numirile politice"

Angajații Termocentralei Mintia au declanșat un protest spontan, nemulţumiţi de “numirile politice”

Zeci de angajați ai Termocentralei Mintia din judeţul Hunedoara au declanşat, joi, un protest spontan şi refuză să intre la locul de muncă, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de ”numirile politice, dar şi faţă de acordarea beneficiilor salariale în funcţie de cumetrii sindicale”, potrivit Mediafax.

”Colegii mei sunt la sediu, dar nu intră la locurile de muncă. Au ajuns la Termocentrală şi cei care sunt schimbul al doilea. Cei care au încheiat programul nu pot ieşi, fiindcă nu pot lăsa locurile de muncă neasigurate. Termocentrala Mintia este la un pas de închidere şi conducerea insistă cu glumele proaste, angajări politice, acordarea de beneficii salariale în funcţie de cumetrii politice, sindicale sau de altă natură şi oamenii îşi cumpără singuri echipamente”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc.

Angajaţii au aşteptat într-o încăpere din cadrul Termocentralei să ajungă noua conducere de la Complexul Energetic Hunedoara la Mintia, însă ulterior directorul general al CEH, Viorel Stancu, le-a transmis că poate ajunge doar vineri.

Cele mai citite

Direcția Tehnică a TAROM, ruptă de compania de stat. Ce înseamnă pentru transportatorul aerian

Astăzi s-a aprobat și semnat în Consiliul de Administrație ca Direcția Tehnică din cadrul TAROM să devină entitate juridică independentă, a precizat, pentru ROMÂNIA...

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă