Localizată între râul Nistru şi graniţa estică a Ucrainei, Transnistria este o ţară nerecunoscută pe plan internaţional care adăposteşte aproximativ jumătate de milion de persoane. Cu toate că se autointitulează o naţiune suverană, nu are relaţii diplomatice cu niciun stat al ONU.
Aflat în vizită în Transnistria, fotograful Kosuke Okahara a vrut să vadă ”cum e să trăieşti într-o ţară care nu există, dacă oamenii sunt încă foarte ataşaţi de locul în care trăiesc”, scrie publicaţia TIME. Câştigător al unui premiu W. Eugene Smith, Okahara a lucrat în locuri precum Columbia, Egipt, Sudan şi Japonia.
În Transnistria el a descoperit un loc blocat între trecut şi prezent. Aceste fotografii au fost făcute în satul Lenina, o comunitate care se bazează pe agricultură şi a cărei populaţie scade drastic. Tinerii din sat pleacă spre Rusia şi Ucraina în căutarea unui loc de muncă şi a unei vieţi mai bune. Majoritatea locuitorilor sunt copii mici, părăsiţi de către părinţi, şi oameni în vârstă.
”Cât am stat în sat, m-am întrebat dacă oamenii îşi pot păstra identitate – fie aceea de transnistrian, rus sau ucrainian”, se întreba fotograful într-un e-mail adresat publicaţiei TIME. ”Vor trebui eventual să se adapteze noii lumi căreia i se împotrivesc?”