În zilele aglomerate, 3000 oameni trec zilnic pragul în zona contaminată a centralei Fukushima Daiichi, mulţi pentru că n-au de ales sau au nevoie de bani, relatează publicaţia Der Spiegel, în ediţia electronică.
De la dezastrul nuclear din 11 martie, operatorul centralei, Tokyo Electric Power (TEPCO), a adus muncitori care lucrează la securizarea zonei, expunându-i la radiaţii ce depăşesc uneori de 50 de ori limita de radiaţii legală. Mulţi dintre ei sunt aduşi prin intermediul altor companii, nu semnează contracte şi fac asta pentru că nu îşi găsesc alte slujbe.
Indicatorul 231 marchează sfârşitul autostrăzii. 20 de ofiţeri veghează zi şi noapte ca nimeni să nu treacă mai departe pe drumul care duce la centrala nucleară de la Fukushima.
În dreapta autostrăzii, găseşti strada care duce la satul J, fostă bază de antrenament pentru echipa naţională de fotbal a Japoniei, transformată în zonă-tampon pentru muncitorii care lucrează la centrală.
Peste 1000 de oameni lucrează zilnic acolo, iar, în zilele aglomerate, sunt şi 3000. Satul J a fost izolat complet: nici presa şi nici oamenii obişnuiţi nu au acces în zonă. Numai maşinile care au o viză specială de la TEPCO pot trece. Vehiculele transportă muncitorii din satul J în cel mai apropiat oraş locuit, Iwaki.
„Arată mai rău decât la televizor”
Chiar şi înainte de tsunami, mulţi dintre aceşti oameni au trecut pragul altor centrale nucleare.
Hitoshi Sasaki are 51 de ani. El lucrează consolidarea unei străzi, prin fixarea unor bare de oţel. Astfel, drumul va putea suporta greutatea unei macarale de 600 tone, care va acoperi ruinele centralei nucleare cu o folie de plastic şi va împiedica răspândirea radiaţiilor.
Şi Sakuro Akimoto lucrează la Fukushima. El crede că lumea întreagă trebuie să ştie care e, în realitate, situaţia centralei nucleare: „Arată mult mai rău decât la televizor. Ca New York-ul după 11 septembrie. Totul este distrus”, explică bărbatul jurnaliştilor de la Der Spiegel.
Cei mai mulţi au ales să se expună radiaţiilor nu mânaţi de simţul responsabilităţii, ci ca să-şi întreţină familiile. Şi Sasaki, care a muncit în construcţii, a venit aici pentru bani. În fiecare zi, îşi pune costumul şi masca de protecţie, cele trei perechi de mănuşi şi ochelarii şi se pregăteşte de muncă.
„Este extrem de cald, îmi vine să-mi smulg masca de pe faţă, dar nu se poate”. Totuşi, apar mereu rapoarte despre muncitori care îşi scot măştile şi îşi aprind câte o ţigară.
Sasaki lucrează 90 minute pe zi. Atât îi permit radiaţiile. Apoi, se întoarce în satul J, se suie în autobuz şi merge în Iwaki-Yumoto, unde împarte o cameră cu încă trei bărbaţi.
El nu a spus familiei unde lucrează, pentru că ştie ce mult s-ar îngrijora. El a venit aici pentru că are nevoie de bani- cei 100 euro pe zi. Totuşi, dacă lucrează în ritmul de acum, e conştient că, în câteva săptămâni, va atinge limita maximă de radiaţii.
Fie lucrezi în sat, mai multe ore pe zi, la un nivel mai scăzut de radiaţii, fie lucrezi la centrală- câteva zeci de minute, dar te expui unui nivel de radiaţii de la 10 până la 100 ori mai mare, a explicat Akimoto, care este angajat de 30 de ani la o firmă care lucrează cu TEPCO.
Satul unde locuia a fost evacuat după 11 martie, iar oamenii au rămas fără locuri de muncă. La câteva săptămâni după accident, i s-a spus că trebuie să vină la Fukushima, fie că vrea, fie că nu. Însă el declară că s-a simţit responsabil într-un fel, pentru că uzina nucleară a oferit foarte multe locuri de muncă în zonă.
Condiţionaţi să muncească în centrală
„Chiar dacă refuză, o să mai primească o altă ofertă de muncă? Nu ştiu pe nimeni care face asta pentru Japonia, o fac pentru bani”, explică Akimoto. Din când în când, el şi alţi oameni cu experienţă sunt expuşi la un nivel de radiaţii foarte scăzut, pentru că va fi nevoie de ei mai târziu.
„Cei mai mulţi oameni se simt la limita puterilor- nu numai fizice, dar şi psihice, muncind în fiecare zi în aceste condiţii”, mai spune Akimoto.
„Sunt oameni săraci, mulţi în vârstă, care fac asta pentru că nu au unde să muncească în altă parte”, explică Hiroyuki Wanatabe, membru în consiliul local din Iwaki. El a luptat pentru drepturile muncitorilor de la Fukushima, pentru că cei mai mulţi lucrează fără acoperire. Wanatabe dezaprobă practicile TEPCO şi ar vrea ca muncitorii să aibă un sindicat. Până atunci, verifică lunar ca oamenii să îşi primească banii, mai scrie Der Spiegel.
De la 50 la 250 milisverţi
Fiecare muncitor care intră în sat trebuie să îmbrace hainele de protecţie, făcute dintr-o folie specială. Când ies din tură, oamenii se aşează la coadă ca să le fie verificat nivelul radiaţiilor.
Înainte, un angajat la centrala nucleară avea voie să se supună unui nivel maxim de radiaţii de 50 milisverţi, însă TEPCO a hotărât să ridice pragul admis de radioactivitate la 250 milisverţi, lucru care face aproape iminentă apariţia cancerului.
Din 11 martie, 18.000 muncitori au trecut pe la Fukushima Daiichi. Asta, pentru că TEPCO nu îi angajează, ci are contracte cu alte firme care aduc muncitori pe perioade determinate. Un muncitor calificat poate primi până la 1000 euro pe zi, iar unul necalificat, 100 euro pe zi. Totuşi, nimeni nu semnează un contract cu operatorul centralei.
Din cauza numărului mare de tehnicieni care au lucrat la Fukushima, în curând, nu vor mai exista alţi oameni care să lucreze acolo, pentru că nivelul de radiaţii la care s-au supus este deja prea ridicat, a anunţat agenţia pentru securitate nucleară a Japoniei, NISA.
Până la mijlocul lunii august, 17.561 oameni au fost înregistraţi la Ministerul Sănătăţii ca muncitori radiaţi. Tuturor li se monitorizează starea de sănătate. Şase dintre ei au fost expuşi unui nivel mai mare de 250 milisverţi, iar mai mult de 400 oameni au fost expuşi unui nivel de radiaţii mai mare decât limita normală, 50 milisverţi. Nici până acum, TEPCO nu a mai găsit 88 muncitori care au lucrat la Fukushima după dezastru, din martie până în iunie.
