Comisia Europeană (CE) și-a revizuit în scădere estimările pentru acest an referitoare la creșterea economiei românești și deficitul public și avertizează, totodată, că proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa obiectivelor fiscale.
Conform previziunilor economice de primăvară publicate joi de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 4,3% în 2017, sub estimările cuprinse în previziunile din iarnă care indicau o creștere a PIB de 4,4%.
Pentru 2018, Comisia Europeană își menține estimările potrivit cărora avansul economiei românești urmează să încetinească la 3,7%.
„Creșterea reală a PIB este estimată să rămână solidă, pe fondul relaxării fiscale și majorărilor salariale (…) Deficitul bugetar va continua să crească din cauza reducerilor de taxe și majorării cheltuielilor publice”, se arată în raportul Comisiei Europene, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește deficitul guvernamental general, conform noilor estimări, deficitul public ar urma să ajungă la 3,5% din PIB în 2017, pentru ca în 2018 să se agraveze și mai mult până la 3,8% din PIB. Comisia Europeană și-a revizuit și în acest caz estimările față de luna februarie, când prognoza un deficit de 3,6% din PIB în 2017 și unul de 3,9% din PIB în 2018.
„Proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa estimărilor fiscale, cu un impact potențial de până la 2% din PIB asupra balanței guvernamentale în 2018”, avertizează CE.
Și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și-a revizuit ieri estimările pentru România, însă în creștere. Astfel, instituția anticipează că economia României ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 4%, față de o expansiune de 3,7% previzionată în noiembrie.
Este cel mai ridicat nivel de creștere din rândul statelor europene în care activează BERD. Anul viitor, creșterea PIB-ului României va încetini la 3,5%, prognozează instituția financiară internațională.