23.1 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialAvertisment: Nivelul Dunării, în scădere continuă

Avertisment: Nivelul Dunării, în scădere continuă

Debitele Dunării în sectorul românesc se situează în aceste zile mult sub media multianuală a lunii septembrie, hidrologii anunţând că scăderea va continua şi în zilele următoare, ajungând la puţin peste jumătate din valoarea de referinţă într-o săptămână, scrie Mediafax.

Conform buletinului hidrologic elaborat de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, începând de marţi, 13 septembrie, debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, este staţionar la valoarea de 2.600 de metri cubi pe secundă, sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 de metri cubi pe secundă.

Hidrologii se aşteaptă ca debitul să rămână staţionar şi joi, de vineri acesta urmând să scadă uşor. Prognoza arată că până în 21 septembrie debitul va ajunge, în secţiunea Baziaş, la 2.400 de metri cubi pe secundă.

„Astfel, în intervalul de prognoză 14-21 septembrie, debitele Dunării, aval de Porţile de Fier, vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în scădere pe sectoarele Gruia-Calafat şi Brăila-Tulcea şi în creştere pe sectorul Bechet-Vadu Oii, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia-Olteniţa, relativ staţionare pe sectorul Călăraşi-Cernavodă şi în creştere pe sectorul Vadu Oii-Tulcea”, se precizează într-un comunicat de presă de miercuri al Administraţiei naţionale „Apele Române”.

Prognoza hidrologică este realizată pe un interval de şapte zile, hidrologii actualizând zilnic estimările.

Unsprezece nave încărcate cu cereale şi diferite produse staţionau, miercuri, în apropierea Portului Drobeta Turnu Severin, neputând înainta pe Dunăre din cauza nivelului scăzut al fluviului, o situaţie similară înregistrându-se şi la Bechet şi Bistreţ (Dolj).

Cele mai citite

Alexandru Rogobete: Nu voi vota nicio lege care reduce veniturile personalului medical

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a declarat că nu va susține nicio inițiativă legislativă care ar diminua veniturile sau ar înrăutăți condițiile de...

Europa de Vest, lovită de fenomene meteo extreme. Incendiile fac ravagii în mai multe țări, iar grindina provoacă pagube în Italia

Valul de căldură și vântul puternic au favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni din Italia, Franța și Spania.Mii de...

Michael Olise, obligat să elibereze vila lui Boateng! Șanse din ce în ce mai mari să plece spre Real Madrid

Extrema lui Bayern trebuie să părăsească proprietatea de zece camere până la finele lunii august, iar Bild a dezvăluit că Mbappe a încercat deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă