12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Protest de amploare la Moscova, împotriva unui proiect de urbanism care...

FOTO. Protest de amploare la Moscova, împotriva unui proiect de urbanism care prevede mutarea a sute de mii de locuitori

Mii de persoane au protestat, duminică, la Moscova, în semn de nemulțumire față de un proiect de urbanism care prevede mutarea a sute de mii de locuitori ai capitalei. În acest context, protestatarii au denunțat o lipsă de respect a autorităților față de proprietatea privată, potrivit agențiilor AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit poliției, la manifestație au participat 5000 de oameni, sau 30.000 potrivit organizatorilor, în timp ce o organizație independentă a numărat la punctele de intrare peste 20.000 de protestatari, adică o mobilizare de o amploare rară împotriva autorităților. De la protest nu a lipsit opozantul Aleksei Navalnîi, care a fost însă escortat de poliție — fără a fi reținut — în afara perimetrului manifestației împotriva proiectului susținut de primarul Serghei Sobianin, ce presupune demolarea, începând din septembrie, a peste 4000 de imobile datând din epoca sovietică.

Pe pancartele protestatarilor se puteau citi mesaje precum: „Nu distrugerilor!", „Cartierul nostru este împotriva expulzărilor!". Mai mult, oamenii au scandat: „„Jos labele de pe Moscova!".

Primăria moscovită, sprijinită de Kremlin, vrea să înlocuiască aceste blocuri cu regim mic de înălțime cu clădiri înalte, în care să poată locui mult mai multe familii, într-o capitală cu 12 milioane de locuitori și lipsă de spațiu locuibil. Confruntați cu nemulțumirea locuitorilor Moscovei, edilii au redus deja anvergura proiectului, care inițial viza peste un milion de oameni. Sâmbătă, primarul Sobianin le-a promis noi garanții celor afectați, iar ulterior a dat asigurări pe Twitter că "opiniile moscoviților vor fi luate în seamă în cea mai mare măsură posibil".

Cele mai citite

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă