26.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialIon Caramitru: Japonia este un exemplu de umanitate fără egal

Ion Caramitru: Japonia este un exemplu de umanitate fără egal

 Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a declarat, luni, când a primit un premiu din partea Ministerului Afacerilor Externe din Japonia, că poporul nipon este „un exemplu de umanitate fără egal”, relatează Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe din Japonia a organizat, în iulie, la Tokyo, ceremonia de acordare a premiilor pe care le acordă anual. Anul acesta, ministerul a premiat 68 de persoane şi 30 de organizaţii, care au primit, pe lângă diplome, şi furoshiki – materiale tradiţionale confecţionate din mătase naturală.

Din România, anul acesta, a fost premiat Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.

La ceremonia care a avut loc luni seară, la reşedinţa ambasadorului Japoniei la Bucureşti, au mai participat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, secretarul de stat Doru Costea, din MAE, scriitoarea Ana Blandiana, profesorul universitar Manuela Cernat, vicepreşedintele Uniunii Teatrale din România, Aura Corbeanu, şi actriţa Maria Dinulescu.

În timpul evenimentului, Ion Caramitru a spus că şi-ar dori ca tinerii români să meargă în Japonia pentru a vedea „cum se munceşte, cum se rabdă (…) ce înseamnă în mod real solidaritatea umană”.

Caramitru şi-a amintit că, imediat după Revoluţia din 1989, proaspătul ambasador al Japoniei la Bucureşti din acea epocă l-a invitat pe actorul român să-i viziteze ţara, spunându-i că el este omul pe care îl cunoaşte şi în care are încredere. Ieşind din viaţa politică, Caramitru nu s-a mai întâlnit cu ambasadorul Japoniei, însă acesta şi-a reînnoit invitaţia pentru ca actualul directorul TNB să viziteze pentru prima dată statul nipon în 1991.

Ion Caramitru a mai spus că, în momentul premierii sale de la Bucureşti, ar fi trebuit să aibă loc pe scena TNB un spectacol bilingv în română şi japoneză, după texte de Yukio Mishima. Din păcate, cutremurul din Japonia din primăvara acestui an a făcut ca actorii să nu fie disponibili pentru o deplasare în România.

„Dacă la subtilităţi ne pricepem şi noi, la ceremonial, mai puţin”, a mai spus Caramitru, lăudând modul de viaţă japonez.

Daniel Funeriu l-a descris pe Ion Caramitru ca pe omul pe care, atunci când avea 17 ani, „îl privea la televizor cum schimba o ţară”. „Era cel prin ale cărui cuvinte România a întors pagina unei epoci pe care o vrem cât mai îndepărtată”, a mai spus acesta. De asemenea, ministrul Educaţiei a spus că Ion Caramitru este o persoană care a participat şi participă în continuare la schimbarea României.

Premiul i-a fost înmânat lui Ion Caramitru, în cadrul evenimentului de la Bucureşti, de ambasadorul Japoniei. Acesta a subliniat importanţa lui Ion Caramitru în schimburile culturale dintre România şi Japonia şi a apreciat şi susţinerea pe care autorităţile române au arătat-o faţă de poporul japonez, după cutremurele din martie.

Cele mai citite

Verdict dur pentru Rodri! Cât va lipsi mijlocașul lui City

Pep Guardiola a confirmat absența lui Rodri pentru tot restul sezonului, după o accidentare gravă suferită în derby-ul cu Arsenal. Rodri, mijlocașul central al echipei...

A venit vestea! Cât va fi suspendat Drăgușin după roșul încasat cu Qarabag

Fundașul român Radu Drăgușin a fost suspendat pentru o etapă după eliminarea sa din meciul cu Qarabag în Europa League, un verdict mai blând...

Naomi Osaka, început excelent sub îndrumarea lui Patrick Mouratoglou!

Naomi Osaka a reușit să încheie o serie lungă de meciuri pierdute după ce s-a alăturat antrenorului Patrick Mouratoglou, având un start excelent la...
Ultima oră
Pe aceeași temă