Mişcarea Talibanilor din Pakistan, afiliată la Al-Qaida, a revendicat dublul atentat-sinucigaş comis miercuri dimineaţa, într-o zonă rezidenţială din oraşul pakistanez Quetta, care s-a soldat cu minimum 25 de morţi şi 55 de răniţi, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al TTP a declarat telefonic pentru AFP că acţiunea este un act de răzbunare pentru recenta arestare a lui Younis al-Mauritani, şef de „operaţiuni externe” în cadrul Al-Qaida răspunzând de SUA, Europa Australia, şi a altor doi combatanţi islamişti. Combatanţii au fost arestaţi în timpul unei operaţiuni comune pakistanezo-americană.
Un şofer kamikaze a detonat o bombă conţinând aproximativ 100 de kilograme de explozibil, la ora locală 09,00, într-o zonă rezidenţială din Quetta, unde există multe clădiri oficiale.
În panica creată, un atacator sinucigaş provenind din Afganistan a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa, au indicat surse ale securităţii locale.
Respectiva acţiune teroristă intervine după ce autorităţile au anunţat luni arestarea la Quetta a trei presupuşi membri ai Al-Qaida.
Un reprezentant al poliţiei locale a apreciat că atentatul a fost organizat de militanţi talibani apropiaţi de reţeaua teroristă Al-Qaida, care speră ca printr-o campanie de violenţe să răstoarne actualul guvern de la Islamabad susţinut de SUA, menţionează Reuters.
În ultimii patru ani, Pakistanul s-a confruntat cu un val de atentate fără precedent, soldat cu peste 4.600 de victime.