7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCAMUFLAJ EXTREM: Cum faci un tanc să arate ca o vacă

CAMUFLAJ EXTREM: Cum faci un tanc să arate ca o vacă

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un nou sistem de camuflaj care ar putea proteja tancurile de rachetele termoghidate. Sistemul se bazează pe o tehnologie care scanează clădirile şi terenul din apropiere, după care le reproduce amprentele termice cu ajutorul panourilor de pe învelişul vehiculului, potrivit Daily Mail.

După aceasta, sistemul creează o imagine în infraroşu care îi permite tancului să se integreze perfect în mediul încojurător, făcându-i pe duşmani să creadă că se uită la o maşină, sau la o vacă.

Dispozitivul, creeat de către cercetătorii de la BAE System din Suedia, va fi supus unei serii complete de teste în decursul următorilor doi ani. De asemenea, cercetările teorice care stau la baza tehnologiei, denumită Adaptiv, au fost trimise spre analiză şi ministerului britanic de apărare.

Tehnologia ar putea fi folosită în viitor şi pentru camuflarea clădirilor, navelor sau a elicopterelor care zboară la altitudine scăzută, prin montarea unor panouri metalice hexagonale care pot fi încălzite şi răcite foarte rapid.

Ar fi nevoie de aproximativ 1000 de astfel de panouri – care au dimensiunea unei palme – pentru a acoperi în totalitate un tanc de mici dimensiuni.

Directorul proiectului Peter Sjolund a declarat pentru pentru publicaţia Sunday Times că sistemul funcţionează precum un ecran termic.

„Sistemul este dotat şi cu o colecţie de imagini. Într-un mediu urban, tancul ar putea lua forma unei maşini, iar într-un port, acesta ar putea apărea ca un container”, a declarat Sjolund.

Acesta a mai spus că dacă imaginile din colecţie nu se potrivesc cu mediul, utilizatorul dispozitivului ar putea folosi imaginea unui obiect din apropiere pentru a se camufla.

Sir John Pendry, profesor la Colegiul Imperial din Londra este de părere că efectele acestei tehnologii variază în funcţie de poziţia duşmanului, iar un unghi nepotrivit ar putea duce la creeare unei imagini neconvingătoare. Cu toate astea, profesorul crede că pot fi aduse îmbunătăţiri substanţiale pentru a face dispozitivul cât mai sofisticat.

Cele mai citite

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...

Călin Georgescu și enigma sondajelor: cele patru explicații care l-au ținut în umbră

Casa de sondare care a prognozat-o pe Elena Lasconi în turul al doilea al prezidențialelor are câteva repere Călin Georgescu, candidatul independent care a...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă