28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialSaadi Gaddafi neagă că ar intenţiona să se predea

Saadi Gaddafi neagă că ar intenţiona să se predea

Liderul militar al rebelilor de la Tripoli, Abdelhakim Belhadj, a afirmat miercuri că unul dintre fiii colonelului Muammar Gaddafi, Saadi, ar fi „pregătit să se alăture revoluţiei”, dar acesta a dezminţit informaţia într-un mesaj adresat CNN, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Astăzi am avut o conversaţie telefonică cu Saadi, fiul lui Kadhafi, în cursul căreia el a cerut să facă parte din revoluţie şi să aibă garanţii pentru a putea reveni la poporul său din Tripoli”, a declarat Belhadj pentru postul de televiziune Al-Jazeera.

„El a făcut aluzii cu privire la locul în care se află şi vom fi în contact cu el pentru a continua să discutăm despre această problemă”, a adăugat el.

Dar Saadi Kadhafi, care potrivit CNN şi-a exprimat dorinţa de a negocia în mesaje anterioare adresate postului american, a precizat miercuri că nu se va preda, într-un nou e-mail trimis televiziunii.

„Ei au ucis deja mii de oameni şi au distrus ţara. Aş prefera să mă predau mai degrabă unui Guvern adevărat (…) decât acestor tipi”, a afirmat el, potrivit CNN.

Cele mai citite

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...

Pilotul român de F-16 care a doborât două drone: „N-am știut pentru ce decolăm”

Ministerul Apărării a publicat primul interviu cu pilotul care a neutralizat două drone militare în mai puțin de 24 de ore, după pătrunderea acestora...

Greva din spitale continuă pentru a patra zi. SANITAS: „Proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

Greva generală din sistemul sanitar continuă pentru a patra zi, după ce negocierile dintre reprezentanții Federației SANITAS și autorități nu au dus la un...
Ultima oră
Pe aceeași temă