27.8 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialProtest a circa 400 de angajaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Protest a circa 400 de angajaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea

Aproximativ 400 de angajaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, marţi, în faţa Pavilionului principal al unităţii, la un moment dat manifestanţii îmbrâncindu-l şi stropindu-l cu apă pe reprezentantul acţionarului minoritar al societăţii, respectiv firma germană PCC SE, informeaza Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, între reprezentantul firmei PCC SE, care era însoţit de un avocat, şi protestatari a fost format imediat un cordon de protecţie, iar manifestările violente au încetat.

„A fost necesară intervenţia jandarmilor care au oprit această busculadă. Din ce am văzut eu reprezentantul în cauză nu a fost lovit, iar ulterior a intrat în clădire printr-o intrare laterală. Rămânem la faţa locului pentru a preîntâmpina alte acte de violenţă. Salariaţii au fost dispersaţi la intrarea principală în clădire a pavilionului unităţii şi la cele două intrări laterale ale acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, lct. Cosmin Iordache.

Protestatarii reproşează reprezentantului acţionarului minoritar că prin politica societăţii a adus prejudicii societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea şi spun că s-a dat dovadă de lipsă de loialitate faţă de conducerea combinatului vâlcean, care a avut drept consecinţă crearea unor situaţii negative.

Mitingul la care, după aprecierea liderilor Sindicatului liber Oltchim, participă aproximativ 400 de salariaţi, se desfăşoară în faţa Pavilionului principal al combinatului, angajaţii revendicând că acţionarii minoritari ai PCC SE care deţin 18,2 la sută din acţiunile Oltchim ar trebui să se retragă definitiv din această calitate.

La ora transmiterii acestei ştiri, reprezentantul PCC SE a intrat la Adunarea Generală a Acţionarilor care are loc în Pavilionul administrativ al Combinatului Oltchim.

În 23 august, într-o informare adresată investitorilor Oltchim, şeful combinatului, Constantin Roibu, declara că va demisiona din funcţia de director general al Oltchim (OLT), aşa cum cere acţionarul minoritar PCC SE, dacă firma germană va prezenta soluţii realiste pentru redresarea combinatului şi va garanta performanţa acestora cu acţiunile deţinute la Oltchim şi PCC Rokita.

Totodată, şeful Oltchim solicita PCC să prezinte resursele financiare proprii, certificate de către bănci, prin care să demonstreze că are capacitatea de a susţine financiar activitatea de producţie a combinatului.

Guvernul intenţionează să vândă până la sfârşitul acestui an pachetul de acţiuni Oltchim rămas în proprietatea statului şi să identifice în următoarele luni o soluţie pentru datoriile combinatului.

Cele mai citite

Atacurile din Marea Neagră lovesc comerțul global. Exporturile de cereale și petrol, tot mai afectate

Intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale, porturilor și terminalelor de export din Marea Neagră începe să afecteze comerțul internațional cu cereale și petrol, potrivit unei...

Italia, sub alertă roșie de caniculă. Toate marile orașe se confruntă cu temperaturi extreme

Italia traversează cel de-al patrulea val de caniculă din această vară, iar autoritățile au instituit alerta roșie în toate cele 27 de mari orașe...

SRI, după atacul cibernetic de la ANCPI: „Nicio arhitectură de securitate” nu poate compensa parolele slabe și vulnerabilitățile necorectate

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că protecția cibernetică a instituțiilor publice depinde în primul rând de măsurile de securitate implementate de fiecare organizație.Reacția...
Ultima oră
Pe aceeași temă