4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialParlamentarii constănţeni nu cred în revizuirea Constituţiei

Parlamentarii constănţeni nu cred în revizuirea Constituţiei

Aflaţi în partidul de guvernământ sau în opoziţie, parlamentarii constănţeni cred că revizuirea Constituţiei nu va fi posibilă în această legislatură.

 

Pe de o parte, democrat-liberalii nu cred că două treimi din parlamenari vor fi de acord cu proiectul de revizuire a Legii fundamentale a statului. Despre şansele ca revizuirea Constituţiei să aibă loc în această legislatură, senatorul PDL Mircea Banias afirmă că sunt destul de reduse. „Greu. Ştiţi bine că revizuirea Constituţiei se face cu votul a două treimi din membrii Parlamentului. Ori la cum decurge dialogul dintre putere şi opoziţie în acest moment mă îndoiesc că vor fi negociate acele soluţii care să fie aprobate de două treimi din actualii parlamentari”, a declarat senatorul constănţean. Fostul lider al democrat-liberalilor de la malul mării susţine că fiecare formaţiune politică îşi vrea aprobat propriul proiect de schimbare a legii fundamentale. „Cred că fiecare are propria viziune în legătură cu revizuirea şi atunci va fi greu să se găsească un punct comun”, a mai spus Banias.

Nici parlamentarii constănţeni aflaţi în partidele din opoziţie nu cred că o eventuală revizuire a Constituţiei ar reuşi să întrunească votul necesar pentru adoptare. Senatorul PNL Puiu Haşotti este de părere că totul este cauzat de lipsa unui dialog între opoziţie şi PDL. „Revizuirea Constituţiei până la alegerile locale sau alegerile generale nu este posibilă în opinia mea”, este categoric liderul senatorilor liberali. „Nu este posibilă nici din punct de vedere tehnic, şi nici din punct de vedere politic atâta vreme cât PDL-ul doreşte să conducă România în maniera în care o conduce, atâta vreme cât preşedintele Băsescu se comportă politic cum se comportă, nu poate fi nici un fel de colaborare între putere şi opoziţie”, a explicat Haşotti. Nici social-democraţii nu cred că revizuirea Constituţiei va putea fi făcută în acest mandat.

Cele mai citite

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Prezenţa la vot la ora 15.30, la nivel naţional este 34,33%. În 2019, era 29,21%

Aproape 500.000 de români au votat până la ora 15.00 la secţiile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă