24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialPanică în Statele Unite

Panică în Statele Unite

Cu numai trei săptămâni înainte de împlinirea a zece ani de la 9/11, zgârie-norii americani au fost zguduiţi unul din cele mai puternice cutremure de la Al Doilea Război Mondial încoace, scrie Huffington Post.

Oamenii au ţâşnit din clădiri, speriaţi de un nou atac terorist, când au văzut că se confruntau cu un fenomen al naturii.

Până la acest moment, nu se ştie că ar exista vreun om decedat sau rănit. Totuşi, se văd fisurile pe obeliscul din Washington şi pe pereţii Catedralei Naţionale. În Mineral, Virginia, epicentrul cutremurului, magazinele sunt răvăşite, iar geamurile, sparte.

USGS a anunţat că seismul a avut magnitudinea de 5,8– pentru Coasta de Vest, ar fi fost un cutremur cu o intensitate medie, însă, pentru Coasta de Est, neobişnuită cu seismele, a fost un şoc.

În New York şi Washington, oamenii au spus că primul lor gând a fost că sunt victimele unei explozii sau ale unui atac terorist. „Am crezut că a fost o bombă, pentru că toată lumea se gândeşte acum la atacurile de pe 11 septembrie (2001), mai ales că se împlinesc zece ani”, a mărturisit o funcţionară de la Fisc, Cathy McDonald.

Cele mai citite

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...

Criza Ceuta zguduie Europa: UE convoacă summit de urgenţă după valul record de migranţi

Enclava spaniolă Ceuta, cu aproximativ 84.000 de locuitori, este una dintre cele două frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa, alături de MelillaUniunea Europeană...

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...
Ultima oră
Pe aceeași temă