3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCanadienii sar în apărarea Elenei Udrea: nu este politicianul cu cele mai...

Canadienii sar în apărarea Elenei Udrea: nu este politicianul cu cele mai scumpe haine!

Ministrul Turismului a ajuns în atenţia canadienilor cu o rochie marca Dolce & Gabbana care costă de trei ori mai mult decât salarul lunar mediu al unui român, potrivit cbc.ca.

Elena Udrea s-a apărat spunând că rochia cu stele pe care a purtat-o la o conferinţă de presă în data de 16 august a costat mai puţin decât susţin jurnaliştii. Mai exact, a costat în jur de 1.275 de dolari şi a fost un cadou de la soţul ei. Cu toate acestea, susţine presa canadiană, preţul rămâne mult mai mare decât ce câştigă un român obişnuit într-o lună. Potrivit calculelor lor, salariul mediu câştigat de un român este de aproximativ 450 de dolari după plata taxelor.

Unii au acuzat-o pe Udrea, cunoscută şi peste hotare pentru gusturile ei scumpe în materie de haine şi încălţăminte, că nu este solidară cu românii în vremurile grele din punct de vedere economic prin care trece ţara noastră. Udrea a recunoscut, mai târziu, că se poate să fi comis o greşeală purtând rochia. „Dacă aş fi ştiut dinainte ce discuţii ar fi stârnit rochia, nu aş fi purtat-o niciodată,” a comentat Ministrul Turismului.

Elena Udrea nu este, însă, singura care a intrat în gura presei pentru gusturile ei în materie de modă. În 2008, membra Partidului Republican din SUA Sarah Palin a cheltuit 150.000 de dolari pentru o nouă garderobă, cu ocazia candidaturii ei pentru postul de vicepreşedinte.

Tot în SUA, Prima Doamnă, Michelle Obama a fost lăudată pentru simţul ei estetic şi alegerile ei ceva mai puţin costisitoare, precum şi pentru faptul că le face reclamă designerilor în devenire.

Criticii modei au lăudat-o şi pe Regina Rania a Iordaniei pentru stilul ei elegant şi fermecător, dar şi pe liderul libian Muammar Gaddafi, care nu ţine cont de trend-uri ci are, mai degrabă, un stil personal.

Fosta Primă Doamnă a Filipinelor, Imelda Marcos, a devenit cunoscută pentru uriaşa ei colecţie de pantofi, în vreme ce Mary, Prinţesa Moştenitoare a Danemarcei, a fost catalogată de revista Vanity Fair drept una dintre cele mai elegante persoane din lume.

Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni Sarkozy, şi-a început cariera ca model, iar Cristina Fernandez de Kirchner, Prima Doamnă şi preşedinte al Argentinei, este considerată un model demn de urmat în materie de modă.

Alegerile Iuliei Timoşenko, fostul premier al Ucrainei, în materie de haine au atras atenţia, dar coafura ei cu coadă împletită rămâne simbolul ei.

Fosta femeie politician din Canada, Belinda Stronach, a ales să poarte haine făcute la croitor de-a lungul carierei sale.

Cele mai citite

Iohannis: Oamenii așteaptă soluții, stabilitate și un guvern care menține ferm traiectoria României, direcția pro-europeană

Oamenii așteaptă soluții, stabilitate și un guvern care menține ferm traiectoria României, direcția pro-europeană, a spus președintele Klaus Iohannis după depunerea jurământului de noul...

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

15 persoane evacuate în județul Dâmbovița după ciocnirea a două autocisterne pe DN72

Cincisprezece persoane au fost evacuate preventiv, luni, în judeţul Dâmboviţa, în zona accidentului în care au fost implicate două cisterne şi o maşină, transmite...
Ultima oră
Pe aceeași temă