17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleFoodO româncă, în cursa pentru „Imigrantul anului“ în Canada | VOCEA...

O româncă, în cursa pentru „Imigrantul anului“ în Canada | VOCEA DIASPOREI

O româncă din Burling­ton, statul Ontario, se află în cursă pentru titlul de „Imigrantul anului“ în Canada. Gabriela Covaci trăiește pe continentul nord-american din 2003, când a trecut Atlanticul după o scurtă experiență franceză.

Concursul „Imigrantul anu­­lui“ este organizat de revista „Canadian Immigrant“ și susținut de Royal Bank of Canada. În competiție au rămas 75 de finali­ști, proveniți din toate zonele lumii (europeni, africani, asiatici, latino-americani etc.). Printre aceștia se numără ministrul canadian al Imigrației, Ahmed Hussen (refugiat din Somalia), și senatorul Yuen Pau Woo (originar din Malayezia).

Gabriela Covaci locuiește la Burlington împreună cu soțul ei, medic de profesie, și cu băiatul lor. Burlington este un orășel cochet de pe țărmul canadian al lacului Ontario, situat la 60 de kilometri de Toronto. Gabriela merge des la Cascada Niagara, ca ghid voluntar pentru românii care vor să vadă uriașa cădere de apă dintre lacurile Erie și Ontario. Distanța Burlington-­Niagara, de 70 de kilometri, se parcurge cu mașina în mai puțin de o oră.

Gabriela are o energie colosală. Tipul de om care mișcă munții din loc. Pozitivă, tonică, fermă, bine organizată. La ea nu există „nu se poate“. Înainte de a emigra, a făcut carieră în managementul corporatist din România. Originară din Ploiești, a absolvit Facultatea de Chimie, la București, în 1990. Viața a dus-o însă departe de domeniul în care a studiat. S-a remarcat ca manager la McDonald’s România, Avon România și CODECS. Nu a plecat în Vest de disperare, ci pentru că voia o provocare de alt nivel. Îi mergea bine în România, dar știa că poate mai mult.

Este consultant de carieră, cu un master în educație obținut la Universitatea din Michigan, SUA. În 2007 a înființat asociația RoCaTeach, prima școală românească din Ontario, unde copiii imigranților români învață să prețuiască limba și tradițiile țării de origine a părinților lor.

Gabriela Covaci predă la două instituții de învățământ prestigioase: Mohawk College și, în weekend, la Hamilton-Wentworth District School Board.

În Canada și-a descoperit o nouă pasiune: voluntariatul. S-a implicat în multe competiții sportive și evenimente culturale, fiind răsplătită cu numeroase premii. Anul trecut, Liga Studenților Români din Străinătate a nominalizat-o pentru premiul de excelență academică.

Concursul „Imigrantul anului“ i-a venit ca o nouă provocare. „Prin această nominalizare, am descoperit cât de unită e comunitatea de români. Acesta este deja un mare câștig. Dezbinarea românilor este o legendă falsă. E fantastic să primești susținere din partea atâtor oameni pe care nici nu-i cunoști!“

Pentru a o vota pe Gabriela Covaci, puteți accesa: http://rbctop25.com. Ultima zi de votare este 22 mai. Dintre cei 75 de nominalizați, vor fi desemnați 25 de finaliști. Aceștia vor fi anunțați în iunie. O lună mai târziu va fi cunoscut câștigătorul titlului de „Imigrantul anului“ în Canada. Nu uitați, fiecare vot contează!

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă