Preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că prin Strategia fiscal-bugetară 2012-2014, Guvernul măreşte restricţiile pentru sistemul public, fiind „un manager incapabil” să aducă venituri la bugetul de stat, dar sindicatele se vor împotrivi acestor măsuri.
Hossu a precizat că Guvernul, „într-un mod anormal”, îşi propune să menţină constant bugetul de stat la 32,4-32,5 la sută, nedorind să combată evaziunea fiscală şi munca la negru.
„Guvernul prevede pe următorii trei ani ca venitul la bugetul de stat să rămână constant, adică statul nu prevede să îşi îmbunătăţească şi colectarea la buget, ceea ce înseamnă că le convine situaţia actuală privind evaziunea fiscală şi munca la negru”, a mai spus liderul sindical.
Potrivit lui Hossu, din ultimul acord cu FMI Guvernul nu poate schimba nimic, doar să mărească restricţiile, dar astfel „nu face nimic nou”.
Preşedintele „Cartel Alfa” a precizat că din septembrie vor avea loc acţiuni sindicale, momentan confederaţia fiind într-un proces de reorganizare, care prevede o comunicarea mai bună cu membrii, pentru ca aceştia să fie mult mai receptivi la mişcările sindicale.
Guvernul va sista până în anul 2014 acordarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă pentru angajaţii din instituţiile publice, va bloca şi anul viitor acordarea de premii pentru bugetari şi va continua sistemul de compensare doar cu ore libere a muncii prestate în afara timpului normal de lucru.
Politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din şapte vacantate, va fi menţinută atât anul viitor, dar şi în 2013, tot până în anul 2014 urmând să fie extinsă şi interdicţia de achiziţionare de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică pentru instituţiile publice.
În acelaşi timp, valoarea de referinţă corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00 aferent grilei de salarii pentru sectorul bugetar va fi îngheţat anul viitor la valoarea de 600 lei, relevă Strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2012-2014, obţinută de MEDIAFAX.
Prin blocarea ocupării posturilor vacante în sistemul public, Guvernul estimează economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei în 2012 şi 1,99 miliarde lei în 2013.
Economiile estimate din sistarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă sunt de 9,1 miliarde lei în 2012 şi 9,6 miliarde lei în 2013.