18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialEmilia Șercan: Au încercat să mă cumpere, să mă amenințe, dar nu...

Emilia Șercan: Au încercat să mă cumpere, să mă amenințe, dar nu au reușit. Prin acuzația de plagiat vor să-mi știrbească credibilitatea

Jurnalista Emilia Șercan a declarat, duminică, în cadrul emisiunii X-Press, moderată de directorul editorial al ziarului România Liberă, Sabin Orcan, că va face toate demersurile necesare pentru a demonstra că acuzațiile de plagiat care i s-au adus sunt false. Ba mai mult, jurnalista a mai adăugat că acestea sunt încercări de a-i știrbi credibilitatea și de a o scoate definitiv din presă.

"Am înțeles că mi-a fost verificat inclusiv doctoratul. Nu, nu am plagiat. Trebuie să aflu dacă acea lucrare de licență este a mea. Eu nu o mai am, se întâmplă să nu o mai am. Va trebui să stabilesc cu instituția în arhiva căreia se află dacă este o lucrare autentică. Pentru un jurnalist, credibilitatea este cel mai important atuu al lui. Au încercat să mă cumpere, nu au putut. Au încercat să mă amenințe, nu au reușit. Acum vor să mă decribilizeze. Va fi cea mai importantă luptă din viața mea să demonstrez că nu am plagiat", a declarat Emilia Șercan.

De asemenea, jurnalista Emilia Șercan a mai dezvăluit faptul că instituțiile statului plătesc sume uriașe sub formă de sporuri pentru angajații cu doctorate asupra cărora planează suspiciuni privind originalitatea și modul în care au fost realizate.

"Am 19 procese. Unul dintre ele, câștigat, este cu MApN. Am cerut celor de la Ministerul Apărării să îmi spună câți dintre angajații lor au doctorate. Instituția a plătit, între 2015 – 2016, suma de 2,1 milioane de euro ca spor salarial pentru cei cu doctorate. Astfel de sporuri se plătesc în toate instituțiile statului pentru niște doctorate asupra cărora există mari suspiciuni privind originalitatea lor și modul în care au fost realizate", a declarat jurnalista, cunoscută pentru anchetele sale privind doctoratele mai multor personalităţi politice. 

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă