12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAvion suedez, obligat de o fisură în geam să aterizeze la Hanovra

Avion suedez, obligat de o fisură în geam să aterizeze la Hanovra

Un avion al unei companii low-cost suedeze a aterizat de urgenţă, sâmbătă, la Hanovra, în nordul Germaniei, din cauza unei fisuri într-un geam al cabinei, informează Mediafax.

Avionul companiei Malmoe Aviation, cu 116 persoane la bord, dintre care cinci membri ai echipajului, efectua o cursă între insula franceză Corsica şi Copenhaga.

“În jurul orei 12.00 (13.00, ora României), unul dintre avioanele noastre a fost nevoit să aterizeze la Hanovra (…). Era o fisură, nu o fereastră spartă”, a declarat Henrik Loefberg, de la Malmoe Aviation, precizând că era vorba despre un avion de tip BAE Systems RJ-100.

Un alt aparat a fost trimis la Hanovra de la Malmoe (sudul Suediei), pentru a prelua pasagerii, a adăugat Loefberg.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă