Un restaurant din Centrul Vechi al Bucureştiului vinde o porţie de trei mici cu una de cartofi sub inspirata denumire de „obsesia mioritică”. Patronul bistro-ului a taxat minunat faptul că, deşi între locantele mai rafinate ale Capitalei e o nebună cursă a mâncărurilor cât mai occidentale sau din Orientul cât mai îndepărtat, pentru românul adevărat nimic nu e mai gustos decât micul înecat în muştar, cu cartofi prăjiţi şi multă pâine.
Mioriţa e o obsesie pentru naţiunea noastră şi, mai ales, e o obsesie pentru politicienii şi demnitarii noştri. Desigur, aceştia din urmă au înţeles din clasica baladă doar ceea ce le-a convenit. Aleşii neamului nu s-au complicat să deprindă sensul pe care l-am învăţat cu toţii la şcoală, cel al resemnării în faţa înfrângerii şi a morţii. E evident din agresivitatea cu care atacă zilnic justiţia că politicienii ajunşi pe Dâmboviţa sistematizată în lungii ani de comunism nu se lasă uşor în faţa implacabilului destin al hoţului care este până la urmă prins şi nu se resemnează la perspectiva puşcăriei. Din contră, luptă cu fervoarea cu care ne-am dori cu toţii să fi luptat sărmanul cioban moldovean.
În schimb, politicienii români trăiesc cu obsesia lăcomiei celorlalţi doi baci mioritici, căci şi ei sunt dispuşi să calce pe cadavre ca să pună mâna pe „oile mai multe, mândre şi cornute” ale statului român, adică pe turmele de bani la care contribuim toţi, ca fraierii, lună de lună.
Bacii vrânceni şi cei ungureni, fie că vin de la PSD, PNL, PMP sau, nu-i aşa?, de la UDMR, nu sunt capabili, o vedem deja de prea mulţi ani, să-şi crească averea prin acţiuni legale şi prin investiţii făcute cu cap în interesul lor şi al nostru, al tuturor.
Nu i-ai vedea să construiască nişte autostrăzi pe care şi alţi ciobani bogaţi să facă transhumanţă cu bani dinspre Occident spre plaiurile românești de rai, nu i-ai vedea să mai scadă nişte taxe, astfel încât să fie rentabil să creşti tot mai multe oi în România, nu i-ai vedea să o lase mai moale cu salariile pentru ajutoarele de la stânele bugetare, nu i-ai vedea să se oprească înainte să ia şi ultimul fir de lână de pe berbecii de la privat.
Ciobanii din viaţa noastră politică nu au, pe de altă parte, nici o problemă să pună la cale comploturi dintre cele mai elaborate doar, doar şi-or însuşi, pe la apus de soare (noaptea ca hoţii, adică), turmele celor care au fost capabili să le crească şi mândre, şi cornute. Nu au nici o problemă să compromită oaia năzdrăvană şi câinii de la stână, ăia puţini care mai sunt în stare să latre, doar, doar or fura şi caii învăţaţi. Iar, dacă o vrea Dumnezeul golanilor şi sfânta treime a manipulării, nu au nici o problemă dacă or pune mâna pe toată stâna până la ultima ulucă rămasă întreagă.
Aşa încât propunerea ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, ca oaia să devină noua imagine a României nu poate fi mai cuprinzătoare pentru starea în care a fost adusă această ţară. Nu există ceva mai relevant pentru obsesia asta mioritică de a distruge tot.
Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale
