2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSportCuba: Raul Castro va suspenda restricţiile pentru călătoriile în străinătate

Cuba: Raul Castro va suspenda restricţiile pentru călătoriile în străinătate

Preşedintele cubanez, Raul Castro, a confirmat luni că guvernul său intenţionează să suspende o parte dintre restricţiile impuse cubanezilor pentru călătoriile în străinătate, răspunzând astfel uneia dintre principalele dorinţe ale populaţiei, relatează Mediafax.

 

„Înregistrăm progrese în formularea şi elaborarea unui ansamblu de măsuri de reglementare a politicii de migrare”, a afirmat Castro, la încheierea unei sesiuni a Adunării Naţionale.

„Tratăm această măsură ca pe o contribuţie la sporirea legăturilor cu comunitatea emigranţilor, a cărei compoziţie s-a schimbat radical faţă de primele decenii ale revoluţiei”, a spus el.

„Astăzi, cubanezii din străinătate sunt, în imensa lor majoritate, emigranţi din motive economice. Aproape toţi păstrează dragostea de familie şi patrie şi îşi manifestă solidaritatea cu compatrioţii lor”, a adăugat preşedintele cubanez.

Autorităţile de la Havana au anunţat în mai că analizează posibilitatea de a le permite cubanezilor să călătorească în străinătate, fără a oferi alte precizări.

Pentru a părăsi ţara, cubanezii au nevoie în prezent de o invitaţie legalizată de un consulat, un permis de ieşire din ţară şi un paşaport. Formalităţile costă circa 400 de dolari, în condiţiile în care salariul mediu lunar în Cuba este mai mic de 20 de dolari.

Cele mai citite
00:07:35

VIDEO. „Aveam doar șase ani când am fost expulzați”. Naftali Furst își rememorează experiența, la 80 de ani de la sfârșitul lagărelor naziste

Pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste, AFP a vorbit supraviețuitori din întreaga lume. În 1944, întreaga...

Senator AUR: Măsurile fiscale propuse de Guvern, o bombă asupra economiei

Petrișor Peiu afirmă că noile reglementări sunt „o bombă fiscală” care va afecta întreaga economie și va declanșa o criză economică, democratică și morală Senatorul...

Dorinel Munteanu și-a dat demisia de la Oțelul Galați! Antrenorul a plecat pe fondul problemelor financiare ale clubului

Dorinel Munteanu, antrenorul care a readus Oțelul Galați în prima ligă, și-a anunțat demisia după ce problemele financiare persistente ale clubului au devenit insurmontabile....
Ultima oră
Pe aceeași temă