29.4 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialIorguş - în umbra PSD

Iorguş – în umbra PSD

Calul de dar nu se caută la dinţi. Fără a avea aptitudini de stomatolog, Zanfir Iorguş pare să se călăuzească după aceleaşi principii, cunoscută fiind, la vremea existenţei sale ca primar, indiferenţa manifestată faţă de soarta hergheliei locale.

Pe fondul vorbelor de duh spuse pe seama cailor, domnul deputat a căzut într-o adâncă şi vibrantă cugetare pe tema alegerilor locale. De când a realizat că nu mai pupă el Parlamentul României, un subiect drag domniei sale, care, se ştie, vrea să revină în fruntea Primăriei Mangalia! Mizează, desigur, pe nostalgia pensionarilor. Cei mai mulţi dintre ei ştiu că domnia sa este membru al PSD! Şi nu s-ar putea spune că îl dezavantajează chestia asta… Deşi au trecut câţiva ani buni de la momentul în care a sărit în barca PDL (fost PD), domnul Iorguş nu şi-a pierdut din aureola de pesedist fruntaş, pentru că, ce-i drept, atunci s-a afirmat plenar.

Revin la calul de dar. Deunăzi, domnul deputat a propus constănţenilor un candidat „forte” pentru Primăria Constanţa în persoana ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Dacă ar fi să luăm în calcul argumentele iorguşiene, atunci, cu siguranţă, Anca Boagiu întrece în renume şi prenume pomul lăudat. Dacă tot îi şade bine doamnei Boagiu în postura de salvator cu normă a constănţenilor de pretutindeni, de ce nu-i propune domnul deputat să candideze la şefia Primăriei Mangalia! Nu ştiu dacă Anca Boagiu are habar de propunerea făcută de Iorguş. Pe fondul disperării cu care diverşi politicieni se agaţă de orice ciot pentru a rămâne la putere, gestul domnului deputat ar putea fi comentat în fel şi chip. Poate că Zanfir Iorguş e sincer în tot ceea ce spune despre Anca Boagiu, ceea ce nu înseamnă că aceasta are şanse să câştige alegerile. Poate că domnul deputat s-a străduit să dreagă busuiocul după deranjul produs de pierderea alegerilor de către favoritul zeilor pedelişti, susţinut şi de Anca Boagiu în tentativa de a prelua şefia PDL Constanţa.

Cele mai citite

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...

Alexandru Rogobete: Managerii care își amenință angajații pentru participarea la grevă nu mai au ce căuta în fruntea spitalelor

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat, luni seară, că managerii de spitale și șefii de secție care își amenință medicii, rezidenții, asistentele...

George Simion: AUR începe discuții cu toate partidele pentru alegeri și un guvern stabil

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că liderii grupurilor parlamentare ale formațiunii, Mihai Enache și Petrișor Peiu, au fost mandatați să poarte discuții cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă