A venit rândul preşedintelui UDMR să se declare indignat de faptul că presa a aflat de la DNA de acuzaţiile care i se pregătesc unui ministru al său, dl Laszlo Borbely.
Dl Borbely făcea figură serioasă în Guvernul Boc, declaraţiile sale fiind întotdeauna echilibrate, acţiunile sale par, şi ele, la fel. Nu dă deloc impresia unui om care ar avea ceva de ascuns, precum un Micky Şpagă, ori Cătălin Voicu.
Desigur, lucrurile se vor lămuri, dacă nu cumva or să rămână, ca atâtea altele, îngropate acolo la DNA Oradea, ori mai sus, din motive care se pot bănui. Şeful DNA a şi început să se plângă de imixtiunile politicului în justiţie. Să fie un început? Sau e doar, aşa, ca de atâtea alte ori în situaţii similare, niţel praf în ochii fraierilor.
Sunt însă prea multe cazuri îngropate astfel, din ordine obscure, şi despre care se poate doar bănui că vor fi redeschise la momentul oportun, cam aşa cum promitea să mai scoată scrisorica găsită de Dandanache. Numai că, „la ocazie”, noii noştri Dandanachi nu se mai duc „la Războiul…”, ci direct la DNA sau la Parchetul General. De altfel, dezvăluind bileţelul dlui Călin Popescu-Tăriceanu către dl Traian Băsescu, în care i se cerea o vorbă bună la un dosar al liberalului Dinu Patriciu, dna Elena Udrea n-a făcut, fără voia sa, decât să confirme că acest tip de intervenţii se fac în mod frecvent. Se pare că bileţelele astea sunt unul dintre combustilii care pun în mişcare motoarele vieţii politice româneşti, ele întemeiază, pe dedesubt, alianţe uneori surprinzătoare, pentru guvernări sau opoziţii, dar le pot şi rupe atunci când e nevoie.
Din cauză că sunt foarte multe cazuri de dosare instrumentate politic, lumea vede asemenea dedesubturi şi acolo unde, poate, nu sunt. Dar poţi să-i faci pe sătenii lui Petrică să-l creadă pe acesta când le striga a treia oară că vine lupul, după ce îi minţise de două ori? Oricine e prins cu ocaua mică strigă că e lucrătură politică. Nu striga celebrul S. O. Vîntu, ca din gură de şarpe, că dosarul său recent e o lucrătură a preşedintelui Traian Băsescu şi că îi va da lovitura de graţie, într-o luni?
Dar dosarele instrumentate politic se practică la noi de mult. Răzbunările politice se practicau şi-n secolul XIX. I-a căzut victimă şi Eminescu unei asemenea lucrături, după ce fusese bibliotecar sub conservatori, iar la venirea liberalilor a fost şi dat afară şi pus să plătească nu ştiu ce lipsuri din fondul de carte. Sigur, nu e totuna cu dosarul de vânzare a flotei, dar orişicât, ca antrenament pentru prezent, merge. Să nu creadă cineva că asta era tot, asta ne e nouă mai la îndemână, dar existau şi procese mari de delapidări şi trafic de influenţă intentate de fosta opoziţie, ajunsă la guvernare, fostei guvernări, ajunse în opoziţie. Mă rog, nu în bloc, cum le-am prezentat noi aici, ci individual, pe miniştri. Îmi închipui că se întâmplă şi la case mai mari. Se ascunde de justiţie şi dl Berlusconi în fruntea guvernului italian.
Ceea ce e de fiecare dată, când izbucneşte un asemenea caz, la fel este faptul că asociaţii din partid ai respectivului se referă la scurgerile de informaţii de la Procuratură sau DNA şi mai rar la obiectul dosarului, despre care au învăţat finalmente că nu au dreptul să se pronunţe înaintea justiţiei. Sigur că în cazul dlui Borbely tiparul putere – opoziţie cade, domnia sa fiind la guvernare. Teamă mi-e numai că şi justiţia asta a dat apă la moară eternelor presupuneri că orice dosar e unul politic, lăsând înalţii factori politici să murdărească dosarele cu intervenţiile lor condamnabile. Aşa, ca să nu mai poţi crede în nimic, în nici o anticorupţie, în nici o justiţie curată.
Nicolae Prelipceanu este publicist
