12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportProcurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva...

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva SIPA

DIICOT a început urmărirea penală in rem, în dosarul privind arhiva SIPA. Procurorii investighează fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ, potrivit Mediafax.

"Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat" şi "neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii" sunt infracţiunile pe care le investighează DIICOT.

Judecătorul Cristi Danileţ a cerut Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă cercetări după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic, magistratul susţinând că nu a sustras, copiat, stocat sau dezvăluit informaţii cuprinse în notele consultate din arhiva SIPA.

"În acest articol se menţionează despre sustragerea sau copierea unor documente aflate sub regimul informaţiilor clasificate, documente la care am avut acces şi eu în anul 2007 în virtutea funcţiei de consilier al ministrului justiţiei însărcinat cu investigarea arhivei SIPA pentru a stabili destinaţia documentelor depozitate în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Precizez că nu am sustras, copiat, stocat, dezvăluit informaţii cuprinse în notele consultate de mine din arhiva SIPA, nici în scris, nici oral sau sub orice altă formă. Fiindcă în articol se fac afirmaţii cu privire la fapte ce intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 39 din Legea 182/2002 raportat la art. 303-304 Codul penal, vă sesizez pentru a efectua cercetările ce se impun", se arată în sesizarea către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Jurnalistul Dan Andronic susține, într-un material publicat în EVZ, că arhiva SIPA ar fi fst copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, fostul ministrul al Justiției comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu, scrie Mediafax.

În replică, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni, după dezbaterile privind codurile penale, că cine a copiat arhiva SIPA va trebui să răspundă, dacă se dovedeşte că afirmaţiile jurnalistul Dan Andronic sunt reale. Totodată, judecătorul Cristian Danileț neagă aceste informații. Și europarlamentarul Monica Macovei a reacționat, precizând că, în perioada în care a fost ministru al Justiției, „nu a primit, nu a fotocopiat, nu a sustras și nu a distrus niciun dosar SIPA".

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă