12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăEurostat: România a avut cea mai mare creştere economică din UE în...

Eurostat: România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru din 2017

Potrivit unui raport Eurostat, România a înregistrat cea mai mare creştere a Produsului Intern Brut (PIB) din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2017, comparativ cu trimestrul anterior şi cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Mediafax.

Comparativ cu trimestrul anterior, în primul trimestru de anul acesta, România a avut cea mai mare creştere economică dintre statele membre ale Uniunii Europene, de 1,7%, fiind urmată de Letonia (1,6%), Slovenia (1,5%) şi Lituania (1,4%), în timp ce Marea Britanie (0,2%) a raportat cea mai mică creştere.

PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 0,6% atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, în primele trei luni din 2017, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit estimărilor publicate de Eurostat. În trimestrul anterior, PIB-ul a crescut cu 0,5%, respectiv 0,6%.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, în primele trei luni de anul acesta PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 1,9% în zona euro şi cu 2,1% în Uniunea Europeană (UE), după creşterile de 1,8% şi 2% din trimestrul anterior.

În primul trimestru din 2017, cheltuielile de consum finale ale gospodăriilor au crescut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,4% în UE. Exporturile au crescut cu 1,2% în zona euro şi cu 1% în UE. Importurile au crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,7% în UE.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă