Șeful Senatului și președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a declarat nemulțumit de decizia procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, de a nu se prezenta la audierile în comisia parlamentară care anchetează alegerile prezidențiale din 2009. Astfel, el a afirmat că refuzul „demonstrează fie o necunoaștere a unor principii de drept, fie ignorarea acestora cu bună-știință”.
În opinia sa, refuzul șefei DNA sugerează „o atitudine incompatibilă pentru un magistrat”.
„Am luat act cu surprindere de refuzul procurorului-șef al DNA, Laura #Kovesi, de a se prezenta pentru audieri în fața Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Motivația refuzului său demonstrează fie o necunoaștere a unor principii de drept, fie ignorarea acestora cu bună-știință. N-ar fi pentru prima dată, dacă ne amintim de inițiativa anchetării Guvernului de către DNA invalidată prompt de Curtea Constituțională. Și într-un caz, și în celălalt, avem de-a face cu o atitudine incompatibilă pentru un magistrat, mai cu seamă dacă ne raportăm la funcția cheie pe care o ocupă în ierarhia Ministerului Public, unde ar trebui să fie un model de profesionalism și corectitudine. Motivația refuzului de a se prezenta în fața Comisiei este cu siguranță și o recunoaștere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, joi seara, pe Facebook.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a anunțat joi că nu se va prezenta, săptămâna viitoare, la Comisia parlamentară care anchetează alegerile prezidențiale din anul 2009.
El a continuat acuzând-o pe șefa Direcției Naționale Anticorupție că „se eschivează de la audieri” și a acuzat-o că „sfidează Parlamentul”.
„Lăsând la o parte pretextele total neconvingătoare în spatele cărora s-a ascuns procurorul șef al DNA, mult mai relevantă mi se pare atitudinea inconsecventă a doamnei Kovesi dictată de conjunctura politică și de interesele personale de moment. Ne amintim cu toții de sloganul invocat permanent de DNA și de slujitorii săi plătiți: <<Dacă e nevinovat, să-și susțină cauza în instanță și va fi achitat? Oare acest argument nu mai este valabil și acum, când subiectul este chiar dna. Kovesi? Dacă nu are nimic de ascuns în fața opiniei publice și în fața Parlamentului României, dacă poate explica prezența sa partizană ca magistrat într-un moment de maximă importanță politică alături de politicieni de vârf, de ce se eschivează de la audieri? Să vină cu explicații în fața Comisiei și să-și susțină cauza. Ne amintim cu toții când invoca articolul din Constituție care proclamă că toți cetățeni sunt egali în fața legii. Procurorul șef al DNA sfidează acum Parlamentul, situându-se deasupra legii. Este inadmisibil ca un înalt demnitar al statului român să trateze cu dispreț suveran și în formă continuată Parlamentul României”, a mai afirmat Tăriceanu.
Șeful Senatului a mai susținut că argumentele invocate de Kovesi „pun mari semne de întrebare”.
„În calitate de președinte al Senatului mă simt obligat să subliniez rolul și responsabilitățile Parlamentului într-o democrație și principiul controlului și echilibrului reciproc al puterilor într-un stat. Faptul că doamna Kovesi invocă o decizie a #CSM – ca și când CSM ar fi organ legiuitor și ar putea să acorde procurorilor statutul de „stat în stat”, ne pune mari semne de întrebare cu privire la mentalitatea și competența profesională a procurorului șef al DNA. Așa cum în #SUA, țară pe care o considerăm un model de democrație parlamentară, la comisiile Senatului și ale Camerei Reprezentanților s-au prezentat înșiși președintele țării și Procurorul General al SUA, când au fost invitați, consider că de aceeași considerație și respect trebuie să se bucure și Comisia specială de anchetă a Parlamentului României și vom face tot ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple”, a conchis el.