Un baston virtual, inventat de cercetătorii de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, îi ajută pe nevăzători să se orienteze mai bine în spaţiu, permiţându-le acestor persoane să îşi construiască în minte o „imagine” a mediului înconjurător, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.
În prezent, aproape 200 de milioane de persoane suferă de deficienţe vizuale, iar acest fapt are drept principală consecinţă apariţia unor dificultăţi majore în ceea ce priveşte orientarea şi deplasarea.
Una dintre principalele provocări cu care se confruntă aceste persoane constă în evaluarea înălţimii obstacolelor din cale şi identificarea obiectelor mai îndepărtate, cu scopul de a anticipa deplasarea.
Binecunoscutul baston alb folosit în prezent de nevăzători le oferă acestor persoane doar o rezolvare parţială a acestor probleme. De aici a apărut ideea de a pune la punct un baston virtual capabil, graţie unui sistem de senzori şi vibraţii, să amelioreze capacitatea de orientare şi de mobilitate a persoanelor nevăzătoare.
Noul dispozitiv care îi ajută pe nevăzători să perceapă diversele obstacole din calea lor a fost prezentat la sfârşitul lunii iunie la Ierusalim, cu ocazia conferinţei internaţionale „Facing Tomorrow”, organizată din iniţiativa preşedintelui israelian Shimon Peres.
Medicul Amir Amedi de la Institutul de cercetări medicale Israel-Canada (IMRIC) şi de la Safra Center for Brain Sciences (ELSC) din cadrul Universităţii din Ierusalim este inventatorul acestui dispozitiv, care are dimensiunile unui telefon mobil. Aparatul, care funcţionează ca o lanternă virtuală, are capacitatea de a înlocui sau de a completa clasicul baston alb. Bastonul virtual emite un fascicul focalizat către obiectele din jur şi transmite anumite informaţii utilizatorului prin intermediul unor mici vibraţii, asemănătoare celor emise de un telefon mobil.
Dispozitivul este echipat cu numeroşi senzori care estimează distanţa dintre utilizator şi obiectul vizat. Acest lucru permite persoanelor nevăzătoare să evalueze înălţimea şi distanţa până la anumite obiecte, recontruind astfel o imagine precisă a mediului, ajutându-le să se deplaseze în condiţii de siguranţă.
Bastonul virtual este foarte mic, uşor de transportat, precis şi are o autonomie de funcţionare de 12 ore, fiind totodată uşor de încărcat. Modul de utilizare, foarte „intuitiv”, poate fi învăţat în doar câteva minute.
Cercetătorii israelieni au experimentat bastonul virtual în medii diferite, pentru a studia felul în care funcţionează creierul persoanelor nevăzătoare şi mai ales capacitatea lui de reorganizare. Savanţii au construit un labirint care îi obliga pe voluntari să meargă într-un mediu şi pe trasee schimbătoare. Graţie bastonului virtual, şi după o foarte scurtă perioadă de formare, zece persoane nevăzătoare au parcurs labirintul şi au reuşit să evite toate zidurile şi obstacolele ce apăreau în calea lor.