10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialŞeful diplomaţiei germane: Criza dintre Qatar şi statele arabe care au rupt...

Şeful diplomaţiei germane: Criza dintre Qatar şi statele arabe care au rupt legăturile cu Doha ar putea duce la război

Şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, a declarat că dispută dintre Qatar şi celelalte ţări arabe din Golf ar putea duce la război, adăugând însă că vede totuşi o şansă de detensionare a situaţiei, transmite Reuters, potrivit Hotnews.

"Există un pericol că această dispută să ducă la război. După discuţiile pe care le-am avut săptămâna această, ştiu cât de serioasă este situaţia, dar cred sunt de asemenea şanse bune de a se înregistra progrese", a declarat Gabriel pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, evocând ceea ce a numit o "dramatică" asprime în relaţii între ţările aliate şi vecine din Golf.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul, Egiptul şi Yemenul au rupt luni legăturile cu Qatarul, acuzînd autorităţile de la Doha că ar "sponsoriza acţiuni teroriste". Celor cinci ţări li s-au alăturat marţi Libia şi Maldive, această fiind cea mai gravă criză din regiunea Golfului Persic după campania militară din 1991 condusă de SUA în Irak.

Cele mai citite

VIDEO. Accident pe podul Basarab din București. S-a răsturnat o mașină în care se aflau șapte femei

Accident petrecut duminică seară pe Podul Basarab din Capitală. Incidentul a provocat aglomerație în zonă. O mașină în care se aflau șapte femei s-a...

Sfârșit de drum pentru Djokovic la Roma. Sârbul a fost eliminat de locul 32 mondial

Novak Djokovic a fost eliminat din turneul ATP Masters 1.000 de la Roma și a constituit una dintre surprizele majore ale competiției. Cu toate...

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...
Ultima oră
Pe aceeași temă