20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialStatul, scos bun de plată pentru două şosele nereparate

Statul, scos bun de plată pentru două şosele nereparate

Compania de Autostrăzi trebuie să plătească 4 milioane de euro unor firme care nici măcar nu şi-au făcut lucrările.

Două contracte, respectiv unul pentru „construcţia Variantei Ocolitoare a oraşului Timişoara” şi altul pentru „Reabilitarea sectorului de drum naţional Timişoara-Lugoj” pot fi studii de caz bune despre modul în care Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) devine bună de plată şi atunci când are dreptate.

Pentru realizarea celor două obiective, CNADNR a semnat în 2002 două contracte în valoare totală de 4,6 miliarde yeni japonezi (12,7 miliarde lei vechi) cu consorţiul JV Efklidis-Konoike-Aegek. Pe parcursul derulării celor două contracte, constructorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, acesta nerespectând graficul de lucrări stabilit. Lucrările trebuiau definitivate încă din 2005, însă în 2006, deci un an mai târziu, acestea se găseau terminate în proporţie de aproximativ 36%. În faţa acestei situaţii şi la decizia consultantului angajat de stat pentru lucrare, anume firma japoneză Construction Project Consultants, CNADNR a decis rezilierea lucrării. Aceasta a devenit efectivă la 30 noiembrie 2006.

In faţa rezilierii, o lună mai târziu, consorţiul decide să depună la Curtea Internaţională de Arbitraj două cereri prin care contesta măsura rezilierii, solicitând o sumă de 15 milioane de euro cu titlul de datorii ale CNADNR şi daune provocate de rezilierea „nejustificată”.

Pentru că asocierea de firme nu a achitat taxele arbitrare, Curtea a respins cele două cereri ale constructorului, în martie 2008.

Intervine mâna providenţei

In pofida deciziei ce avantaja CNADNR, directorul general al companiei de stat, anume Dorin Debucean, decide să continue negocierile „amiabile” şi semnează cu consorţiul două acte prin care CNADNR se angajează să plătească constructorilor aproximativ două milioane de euro. În plus, CNADNR, prin condeiul directorului, decide şi să elibereze în mod ilegal scrisorile de avans, de garanţie bancară de bună execuţie ale constructorului. Astfel firmele au fost iertate de aproximativ un miliard de yeni japonezi (echivalentul a 30 miliarde lei vechi) şi circa 73 miliarde lei vechi.

„Ambele documente prevăd eliberarea scrisorilor de garanţie de bună execuţie, a celei de reţineri monetare şi a celei de avans, în condiţiile în care contractele au fost reziliate din vina constructorului şi în condiţiile în care constructorul grec nu ne-a pus la dispoziţie lucrări definitive parţiale sau totale, astfel cum şi-a asumat obligaţia prin contractele încheiate (…) Inexistenţa acestor lucrări definitive parţiale/totale a pus compania în imposibilitatea de a putea proceda la realizarea unei proceduri de recepţie conform legii române şi de a trage într-un fel sau altul răspunderea contractuală a constructorului”, se spune într-un document trimis la DNA şi semnat de către Dorina Tiron, cea care i-a succedat lui Dorin Debucean la conducerea CNADNR.

CNADNR condamnată totuşi la plată

Deoarece conducerea CNADNR a refuzat să achite cele două milioane de euro, în 2009 consorţiul s-a adresat din nou Curţii Internaţionale de Arbitraj cerând să se decidă dacă cele două înţelegeri semnate de Dorin Debucean sunt valide. Decizia Curţii a venit în luna mai 2011 şi spune că deciziile sunt valide, ba mai mult, că CNADNR trebuie să plătească echivalentul în lei al sumei de 3,17 milioane euro, plus do-bânzi. CNADNR mai are de plată 195.000 de euro cheltuieli de judecată, precum şi costuri arbitrare de 157.000 de euro.

CNADNR are acum o singură portiţă de scăpare pentru a nu fi nevoită să dea banii. Aceea ca dosarul penal intentat fostului director general să se concretizeze, adică judecătorii să decidă că semnarea documentelor cu consorţiul respectiv a reprezentat o infracţiune, ceea ce ar duce la anularea sentinţei Curţii Internaţionale de Arbitraj. Text Box:

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...

A murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa o fântână

Un bărbat din comuna Adâncata, din județul Suceava, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa...
Ultima oră
Pe aceeași temă