Premierul bulgar Boiko Borisov a subliniat importanţa cooperării în domeniul apărării, care este planificată deja între Bulgaria, România, în calitate de membri UE, şi Croaţia, care va adera în curând la Uniune, relatează NewsIn.
Borisov a explicat că armele sunt scumpe şi că nu ar trebui cheltuite resurse importante pentru armament. În aceste condiţii, el a propus dezvoltarea unui sistem comun de apărare, precizând că se referă şi la Turcia, relatează cotidianul bulgar Standart.
Şeful Guvernului de la Sofia a insistat şi asupra importanţei cooperării dintre serviciile secrete din ţările balcanice, pentru coordonarea luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate.
Borisov a făcut o vizită de trei zile în Muntenegru, pentru summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).