31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăInternaționalRock în „inima“ Capitalei

Rock în „inima“ Capitalei

Festivalul Rock the City se pregăteşte să transforme Piaţa Constituţiei într-un spaţiu posedat de decibeli.

Mâine începe regalul de rock cu Therapy? şi The Prodigy cap de afiş. Printre vedetele festivalului din buricul Bucureştiului se mai numără Mike and The Mechanics (sâmbătă) şi Hatebreed, WhiteSnake respectiv Judas Priest (duminică). Singura trupă care s-a retras, din motive legate de logistică ce au afectat întregul lor turneu, este Papa Roach, spun organizatorii.

Chiar dacă rockerii par foarte duri, băieţii de la Prodigy vor neapărat drept veselă delicatul porţelan chinezesc în backstage, un mic dejun british sau irish, ceaiuri englezeşti, meniu vegetarian (la fel şi WhiteSnake) şi storcător de fructe. Alţii vor miere autohtonă (David Coverdale), cărţi poştale ce pot fi expediate în SUA, tequila şi alte băuturi alcoolice. Cei de la Mike & the Mechanics vor prosoape negre, o lumină difuză în camerele lor, practic, un romantism desăvârşit. Aproape toţi interpreţii au precizat că îşi doresc agenţi de securitate paşnici.

Mâine intrarea în perimetru se face de la ora 16.00, iar în celelalte zile de la 15.00. Bilete şi abonamente se mai găsesc în reţeaua Eventim fiind cuprinse între 125 şi 280 lei.

 

Cele mai citite

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Avertisment pentru șoferi: canicula poate afecta grav anvelopele mașinilor

Producătorul de anvelope Bridgestone atrage atenția șoferilor asupra efectelor temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, în special în perioadele de caniculă.Compania avertizează că temperaturile resimțite la...

Piața smartphone-urilor atinge un record istoric. Telefoanele mai scumpe aduc venituri uriașe producătorilor

Producătorii de smartphone-uri au obținut în al doilea trimestru din 2026 cele mai mari venituri înregistrate vreodată pentru această perioadă a anului, în ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă